INFOGRAFIC // Exporturile R. Moldova pe piața SUA le ajung pe cele efectuate în Rusia: România, țara în care ne vindem cele mai multe produse
1701
R. Moldova a exportat, în lunile ianuarie - aprilie curent, mărfuri în sumă de peste 1,214 miliarde de dolari, cu 12,6% mai puțin comparativ cu aceeași perioadă din anul 2023.
Potrivit Datelor Biroului Național de Statistică (BNS), pe piața Uniunii Europene am vândut 65,8% din totalul produselor exportate (aproape 800 de milioane de dolari), iar în CSI - doar 7,2% (circa 88 de milioane de dolari).
România rămâne în continuare țara care ne cumpără cele mai multe produse - 31,8% din totalul exporturilor din primele patru luni ale anului curent.
În top urmează, la mare distanță, Ucraina unde ajung 8,4% din produsele noastre, Italia - 6,4%, Germania - 6,3%, Turcia - 6%, Cehia - 5,1% și Polonia - 4,2%.
Exporturile noastre pe piața Statelor Unite ale Americii constituie 2,9% și le ajung pe cele efectuate în Federația Rusă - 3,4%.
Potrivit datelor BNS, în perioada ianuarie - aprilie 2024 am importat mărfuri în sumă de peste 2,93 de miliarde de dolari, cu 2,2% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului 2023, deficitul balanței comerciale depășind de 1,716 miliarde de dolari.
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















