13:29:56 14.05.2026
Stiri

Liderii din UE au ajuns la un ACORD pentru SALVAREA Greciei

Știri 13.07.2015 10:14 Vizualizări885
Liderii din UE au ajuns la un ACORD pentru SALVAREA Greciei

După 16 ore de discuţii extrem de tensionate la Bruxelles, liderii statelor europene au ajuns la un acord pentru salvarea Greciei. Anunțul a fost făcut de premierul Belgian pe o rețea de socializare.

Pe Twitter a fost scris un singur cuvânt: „Agreement” (Acord). Mesajul premierului Belgiei, Charles Michel, a fost scris azi-dimineață, la ora 9:40.

Anterior, presa greacă scria că Alexis Tsipras, Francois Hollande, Angela Merkel şi Donald Tusk ar fi ajuns la o soluţie de compromis, pe care o vor prezenta tuturor liderilor din zona euro, scrie digi24.ro.

Jurnaliștii eleni mai scriu că există teme de discuţie legate de găsirea unor mijloace alternative de finanţare pentru Grecia, până la obţinerea unui nou împrumut prin Mecanismul European de Stabilitate. Aparent, liderii europeni par să renunţe şi la ideea unui „Grexit” temporar.

Premierul francez Manuel Valls a precizat că, în cazul în care se va ajunge la un acord, acesta va fi supus miercuri unui vot în Parlamentul francez.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
14.05.2026 07:59 519 Horoscopul zilei 14.05.2026
Top stiri
14.05.2026 07:59 501 Horoscopul zilei 14.05.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.18 1 RON 3.87 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte