Guvernul Chicu pune pe seama FMI refuzul de a îndeplini cerințele agricultorilor: „În manieră de bătaie de joc, prim-ministrul mi-a propus să scriem acest document în doi”
2557
Măsurile fiscale pentru ajutorarea agricultorilor, propuse de Guvernul Chicu, nu ar avea sorți de izbândă, lucru recunoscut de premierul Ion Chicu și ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța. Despre acest lucru a anunțat astăzi vicepreședintele Parlamentului și membrul grupului de lucru pentru identificarea soluțiilor pentru agricultorii afectați de secetă, Alexandru Slusari.
„Am părăsit acum ședința de lucru cu participarea prim-ministrului Chicu. Am simțit clar, astăzi, că se dorește tergiversarea rezolvării unor probleme ale fermierilor disperați și se urmărește menținerea revendicărilor agricultorilor la nivelul promisiunilor. Astăzi am mai aflat că proiectul legii privind reeșalonarea datoriilor față de bănci nu are nicio perspectivă în opinia Guvernului, întrucât nu va fi acceptat de FMI. În manieră de bătaie de joc, prim-ministrul mi-a propus să scriem acest document în doi. Proiectul cu achitarea unor impozite ale agricultorilor prin rambursarea TVA în cont la fel trebuie să fie coordonat cu FMI. Ministrul Pușcuța a remarcat că, cel mai probabil, avizul va fi unul negativ. Bine, dar oare acest lucru nu a fost cunoscut de guvernare sâmbătă, când toți fermieri insistau asupra unor decizii de promptitudine maximă? Ideea de a elimina pentru anul curent certificatul privind lipsa restanței la buget în general a fost respinsă”, a remarcat Slusari.
Deputatul este convins că o soluție pentru agricultori poate fi găsită, fără a miza pe un răspuns favorabil din partea FMI: „Am propus ca, în cazul în care pe celelalte segmente nu putem oferi agricultorilor afectați soluții rapide și punem în pericol acordul cu FMI, haideți să alocăm până la 1 septembrie nu 300, dar 500 de milioane de lei pentru compensarea pierderilor. Am arătat explicit și două variante de realocare ale surselor pe intern: de la supermarketuri și benzinării - la agricultură. Nu s-a acceptat nici asta”.
În acest context, Slusari spune că temerile sale s-au adeverit – guvernarea ar trage de timp.
„Nu o dată am menționat că nu avem nevoie de dialog de dragul dialogului sau a PR-ului unor politicieni, care se arată încântați de o eventuală coaliție largă. Însă acum vedem că guvernarea caută pretexte pentru a trage de timp și a nu face ceea ce a promis. Totodată, declarăm că niciodată nu vom face figurație pentru mimarea dialogului, de care guvernarea profită doar pentru a minți fermierii. În spatele protestatarilor stau zeci de mii de cotași și salariați. Vreau să cunosc în spatele cui se află unele agroholdinguri mari, care își doresc și așteaptă falimentarea producătorilor mici și mijlocii din satele noastre”, a conchis Slusari.
30.11.2023
11:50
22.11.2023
15:10
29.06.2023
10:14
21.08.2020
18:17
20.08.2020
12:40
13.08.2020
14:17
12.08.2020
14:33
11.08.2020
13:02
10.08.2020
12:31
03.08.2020
11:03
20.08.2015
13:59
23.07.2015
20:31
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















