Navă de containere lovită de drone în largul Bulgariei; echipajul a ajuns la țărm
290
Drone maritime au lovit miercuri o navă de containere în largul coastei bulgare a Mării Negre, au declarat proprietarul navei și guvernul. Atacul este cel mai recent dintr-o serie de incidente care au stârnit îngrijorări privind extinderea războiului Rusiei în Ucraina.
Nu este clar cine a atacat nava grecească, aflată sub pavilion liberian în zona economică exclusivă a Bulgariei, și nici ce transportau cele 421 de containere.
„O navă de containere a fost lovită de trei drone navale, la aproximativ 21 de mile sud-est de Şabla”, a anunţat ministrul apărării, Dimitar Stoianov, reporterilor, în marja unei reuniuni regionale pe tema securităţii.
Ministerul Transporturilor din Bulgaria a anunțat că patru ambarcațiuni ale marinei și ale poliției au fost trimise pentru a ajuta nava. Aceasta se deplasa din portul israelian Haifa către Constanța, în România, iar cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați.
Proprietarul navei, Contships Management, a confirmat atacul. Un reprezentant al companiei a declarat că toți membrii echipajului, 14 filipinezi și patru ucraineni, sunt în siguranta și au ajuns la țărm.
Potrivit unei surse din domeniul securității maritime, care cunoaște situația, nava a suferit avarii grave și se înclina într-o parte.
Atacurile cu drone asupra navelor comerciale din largul Bulgariei au provocat, probabil, moartea a aproximativ două duzini de marinari străini în ultimele săptămâni, potrivit declarațiilor guvernamentale despre membrii de echipaj dați dispăruți. Cel puțin șase nave comerciale au fost atacate.
Atacurile s-au produs în zona economică exclusivă a Bulgariei, care se întinde dincolo de apele teritoriale ale țării. În această zonă, Bulgaria deține drepturi exclusive de explorare și gestionare a resurselor.
Incidentele au stârnit condamnări internaționale și îngrijorări cu privire la extinderea războiului din Ucraina.
Bulgaria, membră a Uniunii Europene și a NATO, a solicitat ajutorul aliaților pentru consolidarea securității maritime.
Ucraina a atribuit atacurile Rusiei, iar premierul bulgar Rumen Radev a afirmat că acestea par să fie în beneficiul Rusiei. Moscova a negat orice implicare.
Ministrul turc al apărării, Yasar Guler, a avertizat miercuri Rusia și Ucraina să nu mai atace nave comerciale în Marea Neagră. El a declarat că Ankara își rezervă dreptul de a întreprinde acțiuni legale împotriva acestor actiuni.
Marea Neagră a devenit cea mai periculoasă rută maritimă din lume pentru echipajele navelor comerciale, depășind inclusiv Strâmtoarea Ormuz. De la începutul anului, peste 570 de nave au fost lovite în Marea Neagră și cel puțin 40 de marinari au fost uciși, față de 24 de morți confirmați în Strâmtoarea Ormuz. Numărul atacurilor din Marea Neagră ar fi de peste șase ori mai mare decât în Golful Persic. Potrivit companiei de securitate maritimă Ambrey, Rusia a fost responsabilă de aproximativ 90% dintre atacurile asupra navelor din ultimele 45 de zile analizate.
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
28.10.2026
17:34
28.10.2026
16:41
28.10.2026
16:30
28.10.2026
15:52
28.10.2026
15:47
28.10.2026
15:11
28.10.2026
14:06
28.10.2026
13:54
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
28.10.2026
17:51
28.10.2026
17:34
28.10.2026
16:41
28.10.2026
16:30
28.10.2026
15:52
28.10.2026
15:47
28.10.2026
15:31
28.10.2026
15:11
28.10.2026
14:06
28.10.2026
13:54
28.10.2026
13:48
28.10.2026
13:27
28.10.2026
13:22
28.10.2026
13:07
28.10.2026
12:58
28.10.2026
12:53
28.10.2026
12:46
28.10.2026
12:45
28.10.2026
12:41
28.10.2026
12:22
28.10.2026
11:43
28.10.2026
11:42
28.10.2026
11:02
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
















