Spitalul Agrippa Ionescu de la Balotești, dat în folosință: investiție de 961,4 milioane de lei și servicii extinse
262
Noul Spital „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” de la Balotești a fost dat în folosință. Investiția se ridică la 961,4 milioane de lei, fiind finantată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile.
„Modernizarea spitalului reprezintă o etapă esențială în dezvoltarea unui campus medical și educațional integrat.
Noua infrastructură a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” se întinde pe o suprafață totală de 55.062 m², incluzând un corp de clădire nou construit, cu o suprafață de 37.268,56 m², și corpul existent, cu o suprafață de 17.793,20 m², care a fost reabilitat și modernizat în totalitate.
Modernizarea și extinderea spitalului înseamnă o investiție în valoare de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin componenta de granturi a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Contribuția națională reprezintă doar 5% din valoarea proiectului, fiind asigurată prin Ministerul Sănătății.
Cu o suprafață desfășurată totală de 55.062 m², noul Spital Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, integrat în cadrul campusului medical și educațional de la Balotești, dispune de:
• 520 de paturi, dintre care 460 pentru spitalizare continuă și 60 pentru spitalizare de zi, organizate în 19 secții;
• 14 săli de operație, inclusiv o sală hibridă destinată chirurgiei cardiovasculare;
• două săli de angiografie, trei săli de endoscopie digestivă și un laborator de bronhoscopie;
• echipamente PET-CT, SPECT-CT și radioterapie, care vor permite extinderea serviciilor de diagnostic și tratament oncologic;
• 41 de paturi de terapie intensivă, pentru ATI generală și ATI cardiovasculară, precum și 10 paturi USTACC;
• un compartiment cu 3 paturi pentru pacienți cu arsuri de gravitate medie, pacienți în perioada postcritică și, în anumite condiții, pacienți cu arsuri grave, un salon de terapie intensivă și o sală de operație dedicată;
• echipamente avansate de recuperare medicală, inclusiv exoschelete și sisteme de mobilizare robotică.
Noua infrastructură cuprinde:
• Corpul nou, cu subsol, demisol, parter și patru etaje (S+D+P+4E);
• Corpul existent, reabilitat și modernizat, cu demisol, parter, trei etaje și un al patrulea etaj cu destinație tehnică.
Cele două corpuri de clădire sunt integrate prin circuite medicale și funcționale comune, pentru o mai bună organizare a activității și a parcursului pacientului.
Dezvoltarea infrastructurii permite extinderea serviciilor medicale prin introducerea unor specialități precum chirurgia toracică, neurochirurgia, psihiatria și chirurgia oro-maxilo-facială. Secția de neurologie include paturi dedicate îngrijirii pacienților cu accident vascular cerebral.
„Investițiile în infrastructură au fost dublate de o dezvoltare susținută a activității medicale.
În perioada 2022–2025:
• numărul pacienților internați în regim de spitalizare continuă a crescut cu 56,4%;
• activitatea de spitalizare de zi a crescut cu 124,8%, ajungând la peste 51.000 de pacienți anual;
• durata medie de spitalizare s-a redus de la 5,8 la 5 zile.
Peste 77% dintre pacienții care se adresează spitalului provin din populația civilă, ceea ce reflectă rolul important al instituției în asigurarea accesului comunității la servicii medicale complexe.”
„Modernizarea spitalului include și transformarea digitală a activității medicale, cu accent pe siguranța pacientului, reducerea sarcinilor administrative și o mai bună coordonare a îngrijirilor.
În terapia intensivă cardiovasculară a fost implementată o platformă de documentare clinică integrată, conectată direct la echipamentele medicale, care permite preluarea automată a datelor și facilitează monitorizarea pacienților.
Au fost introduse soluții de transcriere automată a informațiilor medicale (speech-to-text), iar sistemele informatice spitalicești au fost migrate pe o infrastructură modernizată.
Pentru pacienți, spitalul a dezvoltat o platformă digitală de feedback și o aplicație care permite programarea și urmărirea parcursului medical în ambulatoriu și în spitalizarea de zi.
Aceste proiecte reprezintă etape concrete în dezvoltarea unui model de „SMART hospital”, în care tehnologia contribuie la îmbunătățirea calității îngrijirilor și a experienței pacientului.”
Comandantul spitalului, Prof. Univ. Dr. Valeriu Gheorghiță, a declarat: „Inaugurarea noii infrastructuri a Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" marchează un pas important în dezvoltarea serviciilor medicale oferite pacienților, precum și o contribuție importantă la consolidarea sistemului public de sănătate din România.
Prin noua infrastructură a Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu", dezvoltată în cadrul campusului medical și educațional de la Balotești, ne dorim să îmbunătățim și să dezvoltăm activitatea medicală, precum și să organizăm mai eficient circuitele și traseul pacientului. De asemenea, prin noua infrastructură, vrem să asigurăm condiții mai bune de lucru pentru echipele medicale și, în același timp, să dezvoltăm un cadru modern pentru educația și formarea studenților la medicină și a medicilor rezidenți.
În activitatea de management punem accent permanent pe dezvoltarea echipelor medicale, îmbunătățirea continuă a standardelor de îngrijire și consolidarea unei culturi organizaționale centrate pe siguranța pacientului.
Pentru noi, performanța se măsoară în calitatea și siguranța îngrijirilor, dar și în încrederea pacienților. Ne dorim ca fiecare pacient să beneficieze aici de profesionalism, respect și continuitate în îngrijire”.
Odată cu inaugurarea corpului nou de clădire și modernizarea totală a celui existent, spitalul își va concentra activitatea într-un sediu unic la Balotești. Astfel, toate structurile medicale și administrative care funcționează în prezent la sediul din București vor fi relocate integral în noua infrastructură.
Această reorganizare va permite reunirea specialităților medicale și chirurgicale, o utilizare mai eficientă a resurselor și îmbunătățirea circuitelor pacienților. Totodată, concentrarea activităților într-un singur amplasament va facilita colaborarea interdisciplinară, organizarea serviciilor de suport și dezvoltarea activităților universitare și de cercetare medicală.
Pe lângă proiectul major de construcție a unei noi clădiri și de modernizare de la Balotești, Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” a derulat, prin PNRR, alte trei proiecte dedicate digitalizării fluxurilor medicale, reducerii riscului de infecții asociate asistenței medicale și dezvoltării serviciilor ambulatorii.
Sănătate, Responsabilitate, Inovare!
Finanțarea a fost asigurată prin Componenta 12 – Sănătate, Investiția I2 – Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, respectiv I2.1 – Infrastructură spitalicească publică nouă și I2.2 – Echipamente și aparatură medicală.
Proiectul a fost implementat de Serviciul Român de Informații, prin Unitatea Militară 0929 București, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, având Compania Națională de Investiții ca structură de implementare.
În ceea ce privește gestionarea proiectului, niciun membru al echipei nu a beneficiat de remunerație suplimentară din fondurile europene pentru activitatea desfășurată în cadrul acestuia.
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
28.10.2026
21:19
28.10.2026
19:56
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
28.10.2026
21:19
28.10.2026
19:56
28.10.2026
19:42
28.10.2026
19:14
28.10.2026
18:44
28.10.2026
18:28
28.10.2026
18:20
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
28.10.2026
17:51
28.10.2026
17:34
28.10.2026
16:41
28.10.2026
16:30
28.10.2026
15:52
28.10.2026
15:47
28.10.2026
15:31
28.10.2026
15:11
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României















