Gazoductul Iași-Ungheni, discutat la NIVEL european! „A EXPLICAT cine e RESPONSABIL”
1689
Situația problematică ce ține de livrarea gazului european prin gazoductul Iași-Ungheni în R. Moldova a ajuns să fie discutată și de oficialii europeni, comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger, venind cu explicații.
Europarlamentarul român, Siegfried Mureșan, a scris recent, pe o rețea de socializare, ce i-a comunicat comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger.
„Tocmai am discutat cu comisarul european pentru Energie despre stadiul construcției gazoductului Iași-Ungheni. Premierii Ponta si Leancă au promis în august că gazul va curge, începând cu 1 septembrie 2014, dar încă nu curge. Comisarul mi-a spus că întârzierile se datorează negocierii contractului între autoritățile române și cele moldovenești. Comisia Europeană încearcă sa grăbească negocierile, dar responsabilitatea e
Potrivit lui Mureşan, comisarul european l-a informat că Europa are o strategie de integrare a Moldovei pe piața energetică europeană pe termen mediu, adică 5-6 ani. Această strategie presupune și prelungirea gazoductului Iași-Ungheni până
Amintim că gazoductul Iași-Ungheni a fost dat în exploatare pe 27 august, în prezența premerului R. Moldova, Iurie Leancă, cel al României, Victor Ponta, și a comisarului european pentru Energie, Günther Oettinger.
Costul integral al proiectului este de 26,5 milioane de euro.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
















