Găgăuzii se laudă cu venituri de zeci de milioane din exportul de vinuri în Rusia
3089
Producătorii de vinuri din Găgăuzia, care au primit în luna aprilie permisiunea autorităților de la Moscova pentru a relua exporturile în Rusia, au livrat, timp de trei luni, marfă în valoare totală de 48 de milioane de lei. Datele au fost prezentate la ședința Executivului de la Comrat.
Până la 1 iulie, în Rusia au fost exportate 318 816 sticle de vin și 216 341 decalitri de vin în vrac, a precizat șeful Direcției agricultură și ecologie, Ilie Topciu.
Săptămâna viitoare, la Comrat va fi organizată o ședință cu participarea reprezentanților tuturor companiilor vinicole care au dreptul să exporte în Federația Rusă. Se va discuta despre posibilitatea majorării cantității de vinuri exportate în Rusia și vor fi precizate toate condițiile înaintate de „Rospotrebnadzor” pentru ca procesul să fie continuat și să fie evitate problemele ce țin de calitatea băuturilor.
Amintim că trei companii din Găgăuzia au primit dreptul de a exporta în Rusia după ce autoritățile de la Moscova au introdus embargoul pentru vinurile moldovenenști. Este vorba despre vinăria „Bostavan”, „Kazaiak Vin” și „Invinprom”. Potrivit „Rospotrebnadzor”, doar vinurile acestor producători corespund standartelor de calitate.
07.03.2024
12:14
07.03.2024
09:25
05.03.2024
15:59
25.07.2023
09:59
18.07.2023
10:40
05.06.2023
11:37
17.05.2023
11:31
16.05.2023
18:22
11.01.2023
13:44
05.09.2022
13:14
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor


















