FOTO Oficiali europeni, în ipostaze INEDITE la Ciorescu! Am putea livra în UE ouă și carne de pui
1766
Comisarul european pentru Sănătate și Protecția Consumatorului, Tonio Borg, șeful misunii de experți fitosanitari, Koen Van Dyck, precum și membrul cabinetului, Joseph Scerri, au vizitat în comuna Ciorescu, municipiul Chișinău, o fabrică avicolă.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), oficialii europeni au fost informați, în cadrul vizitei la fabrica avicolă, despre procesul tehnologic și condițiile de activitate ale producătorilor de ouă. De asemenea, delegația europeană, însoțită de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, a vizitat și un cunoscut producător autohton de mezeluri.
„Comisarul european şi-a exprimat satisfacţia privind starea de lucruri şi tehnologiile avansate care sunt utilizate la aceste două unităţi de producere, menţionând că ascensiunea spre standardele europene va permite producătorilor locali să înceapă într-o perioadă cât mai scurtă livrarea producţiei pe pieţele din Uniunea Europeană”, comunică MAIA.
Potrivit lui Vasile Bumacov, crearea condiţiilor pentru reorientarea producătorilor de ouă şi carne de pui spre piaţa europeană este unul din obiectivele de bază ale Ministerului Agriculturii. „Avem mai multe întreprinderi care au sporit nivelul calităţii produselor şi vor avea posibilitatea, într-un viitor apropiat, să livreze ouăle şi carnea de pui în ţările UE. Însă, scopul nostru este ca de facilităţile acestei pieţe să beneficieze cât mai mulţi producători, care urmează să se alinieze la standardele europene”, a afirmat Bumacov.
Reprezentanții MAIA susțin că R. Moldova și-a stabilit drept obiectiv armonizarea, în cel mai scurt timp, a standardelor de producere cu cele europene pentru a obține acces la exportul ouălelor, cărnii de pui şi al animalelor.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
13.11.2026
09:17
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor



















