FOTO // Flori și lacrimi în scuarul Gării
3439
Sute de flori, lumânări și lacrimi astăzi în Scuarul Gării, locul de unde, acum 73 de ani, au pornit spre Siberia sute de mii de moldoveni. Familii, rude și prieteni s-au adunat astăzi în fața monumentului, construit în memoria deportaților, pentru a aduce un omagiu celor care au avut de suferit de pe urma represiunilor staliniste.
„Am ajuns acasă, dar nici puiului de șarpe nu-i dorim să treacă prin ce am trecut noi”, își amintește cu durere în suflet Eugenia Dragan, urcată în tren și dusă în Siberia în noaptea de 12 spre 13 iunie.
„Îmi amintesc cum dormeam pe cuptor și tata m-a trezit și mi-a spus: Borea, trezește-te! Au venit antihriștii să ne ducă la moarte. Ne-au dus în Siberia de gheață să nu mai știm de neamul românesc”, susține Boris Vasiliev.
De la eveniment nu a lipsit nici conducerea țării, miniștri, lideri de partide, deputați, primarul capitalei și funcționarii primăriei, care au depus flori la monument.
Astăzi, în R. Moldova sunt comemorate victimele primului val de deportări în masă, care a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Atunci au fost deportate peste 22 de mii de persoane. În total, în Basarabia au existat trei valuri de deportări în masă: în iunie 1941, iulie 1949 şi aprilie 1951.
În luna iulie a fiecărui an, tot cei peste opt mii de deportaţi sau deţinuţi politici care au mai rămas în R. Moldova beneficiază de un ajutor unic în valoare de 500 de lei.
13.06.2023
09:39
06.07.2021
11:59
06.07.2021
09:55
16.06.2021
10:24
14.06.2021
10:55
12.06.2021
17:38
01.04.2021
14:58
06.07.2020
15:58
05.07.2020
13:59
27.06.2019
16:19
13.06.2019
10:19
12.06.2018
17:30
15.09.2026
21:17
15.09.2026
21:11
15.09.2026
20:35
15.09.2026
20:03
15.09.2026
20:02
15.09.2026
20:00
15.09.2026
19:38
15.09.2026
19:18
15.09.2026
19:09
15.09.2026
19:07
15.09.2026
19:00
15.09.2026
18:59
15.09.2026
18:51
15.09.2026
18:37
15.09.2026
18:30
15.09.2026
18:27
15.09.2026
18:20
15.09.2026
17:46
15.09.2026
17:43
15.09.2026
17:31
15.09.2026
17:29
15.09.2026
16:56
15.09.2026
16:49
15.09.2026
16:29
15.09.2026
16:22
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Horoscopul zilei 08.09.2026

























