Margareta Spânu, la 71 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste: „Eu cu fratele meu am ridicat o troiță pentru toți deportații, pentru toți cei împușcați”

La 71 de ani de la cel mai mare val de deportări staliniste, la Chișinău au avut loc mai multe evenimente de comemorare a victimelor. Oamenii care au avut de suferit de pe urma deportărilor s-au adunat tradițional în fața monumentului „Trenul Durerii”, din scuarul Gării din Chișinău.

Tot mai puțini și mai triști an de an. Mai mulți deportații și urmași ai lor au venit în fața Gării din Chișinău, locul de unde au pornit trenurile încărcate cu mii de familii de moldoveni spre Siberia. Victimele deportărilor spun că se simt în continuare uitate și neglijate.

Pentru familia lui Victor Moraru din Edineț deportările au fost un coșmar dublu.

„Fac parte dintr-o familie care a fost supusă deportărilor de două ori. Bunelul meu a fost deportat în 1941, iar eu cu părinții mei - în 1949. Astăzi trebuie să ne amintim de grozăvii. Am trecut prin grozăvii acolo. Eu eram copil. M-am trezit acolo în 1949, iar când m-am întors în ’56 aveam șapte ani. Suntem nevoiți să recuperăm averea părinților noștri. Eu am umblat șase ani ca să recuperez averea bunicului meu”, a spus Victor Moraru pentru radiochisinau.md.

Cea mai acută problemă a foștilor deportați rămâne întoarcerea averilor și alocațiile mici pentru cei care s-au întorși bolnavi din Siberia, susține reprezentantul Asociației foștilor deportați și deținuți politici Ion Beșliu: „Nu știu cine ajunge la Parlament, cine ajunge la guvernare, că nu se hotărăște, an de an. Asta e clar pentru toți, că dacă ceva s-a luat nelegitim, dacă cineva a fost chinuit, atunci trebuie despăgubit. Eu repet – trebuie hotărâtă întrebarea cu despăgubirea averilor care s-au luat. Asta e prima întrebare. Și a doua – să fie o indemnizație pentru invalizi, mame care au rămas fără bărbați etc.”, a spus Ion Beșliu.

Unii deportați au încercat să păstreze vii amintirile din Siberia pentru a nu da uitării trecutul. Au scris cărți sau au ridicat troițe în memoria celor care nu s-au mai întors niciodată acasă din Siberia. Este și cazul Margaretei Spânu-Cemârtan.

„Ne-au deportat în 1949. Eram cu fratele de 11 ani, eu aveam 7 neîmpliniți, bunica 78, iar tata 31 de ani. Eu cu fratele meu am ridicat o troiță, nu pentru familia noastră, dar pentru toți deportații, pentru cei care au fost băgați pe nedrept în închisori, pentru toți cei împușcați”, a spus Margareta Spânu-Cemârtan.

La monumentul „Trenul Durerii” au fost astăzi și politicieni, din opoziție, care au depus flori și au ținut discursuri.

Liderul liberalilor, Dorin Chirtoacă, susține că astăzi este necesară alocarea unei compensații bănești pentru fiecare familie de deportați, pornind de la costul mediu al unei gospodării din acea perioadă, raportat la prețul de azi, egalarea în drepturi a deportaților și a urmașilor lor cu veteranii din cel de-al Doilea Război Mondial, dar și acționarea în judecată și cererea de despăgubiri din partea Rusiei pentru genocidul comis asupra basarabenilor.