GOLGOTA BASARABIEI ROMÂNEŞTI // 5-6 iulie 1949: Cel mai mare val al deportărilor
4479
În luna iulie, peste pământul martirizat al Basarabiei se aud clopotele memoriei şi plânsetele sfâşietoare a sute de mii de oameni cu destinele sfărâmate, oameni fără de vină smulşi de la vatra lor părintească, aruncaţi în vagoanele morţii şi deportaţi în Siberiile de gheaţă. După 71 de ani, din casele lor tot mai învechite, de acolo de unde fioroşii cekişti sovietici îi mânau cu baioneta în camioanele negre, din acele case îmbătrânite ne privesc şi astăzi, în tăcere, fraţii, buneii şi părinţii noştri.
Ochii lor sunt ca cerul Basarabiei în luna iulie: în aşteptare. Ce mai aşteaptă ei după 71 de ani? Dreptate, înţelegere, compasiune? Să le recunoaştem chipul rămas în alte timpuri, să le luăm o parte din suferinţe şi spaime sau să le facem şi lor un loc la masa tăcerii? Ori să ia coasa, să se ducă la seceriş, să adune pâinea cea de toate zilele şi să fie însoţiţi de cântecele vesele ale ciocârliilor? Căci, atunci, în zori, fiara turbată le-a întrerupt rugăciunea, le-a stricat rânduiala de secole şi i-a oprit din drum.
Din drumul lor de totdeauna spre Dumnezeu…
Încă înainte de a fi opriţi din drum, fiind la frontieră, basarabenii auzeau de peste Nistru, când mai clar, când mai înfundat, huruitul maşinii infernale de represiuni, al malaxorului în care se spărgeau ţipetele a milioane de victime şi în care erau fărâmiţate şi zdrobite popoare întregi. Este o minciună scârboasă că românii basarabeni i-au aşteptat pe ruşi în iunie 1940 să-i „elibereze” şi să-i rupă de la Ţara-Mamă (pentru fanii de ieri şi de azi ai lui Stalin şi Putin a se vedea rapoartele secrete către conducerea de la Kremlin ale primului şef al N.K.V.D. din R.S.S.M., N.Sazîkin).
În realitate, alţii îi aşteptau – mercenarii lor adunaţi în grupuri teroriste şi diversioniste. Arhivele şi documentele desecretizate arată că majoritatea absolută a populaţiei din Basarabia se temea teribil de regimul comunist din Uniunea Sovietică. Cel puţin din trei motive principale: confiscarea averilor şi proprietăţilor private; ofensiva totală împotriva bisericii şi a lui Dumnezeu; foametea organizată, deportările şi teroarea generală.
Basarabenii cunoşteau destul de bine ororile din imperiul sovieto-ateist de la fraţii lor transnistreni, care, pentru a se salva de la moarte, fugeau cu miile în dreapta Nistrului, în România. Când, nepoftită de nimeni, Armata Roşie a năvălit în Basarabia, peste un milion de oameni au încercat să fugă din calea ei, dar „eliberatorii” au închis în câteva zile toate trecerile peste Prut şi au declanşat teroarea şi masacrul populaţiei civile. După asasinatele în masă şi arestările neîntrerupte ale oamenilor paşnici, după incendierea şi distrugerea bisericilor, o spaimă de moarte a intrat în fiecare familie şi casă.
CITIȚI și „SIBERIA din OASE”. Un film, bazat pe fapte REALE, despre drama a zeci de mii de basarabeni din perioada stalinistă, prezentat, în premieră absolută, la TVR MOLDOVA
La niciun an de la „eliberare”, în ziua de 7 iunie 1941, N.K.V.D.-ul sovietic de la Chişinău cere aprobarea Moscovei şi 1 315 vagoane pentru deportarea a 85 de mii de basarabeni în Siberia. Peste o săptămână, la 14 iunie, în condiţii de neimaginat, eşaloanele ticsite cu elitele basarabene – profesori, preoţi, politicieni, învăţători, foşti primari, prefecţi, moşieri, industriaşi, funcţionari din administraţia românească – trec Nistrul şi se îndreaptă spre lagărele de concentrare sau de exterminare de dincolo de Ural. O anchetă nefinalizată, întreprinsă de autorităţile româneşti după dezrobirea Basarabiei (1941), când sovieticii s-au retras în fugă, fără să reuşească să şteargă toate urmele genocidului comis în perioada 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941, arată că „eliberatorii” au deportat şi ucis timp de un an, prin tortură, împuşcare sau masacrare, circa 300 000 de oameni sau10% din numărul populaţiei dintre Nistru şi Prut.
Apocalipsa începută de regimul de ocupaţie este întreruptă provizoriu de războiul mondial, dar va fi reluată cu o cruzime şi mai înfiorătoare după august 1944. Mai întâi sunt mobilizaţi şi aruncaţi pe prima linie a frontului sovieto-german circa o sută de mii de bărbaţi tineri, care neavând nici o experienţă de luptă sunt schilodiţi şi împuşcaţi cu nemiluita. Urmează foametea organizată de Kremlin din 1946-1947, în urma căreia pier în chinuri groaznice peste un sfert de milion de basarabeni. Iar peste doi ani, la 6 iulie 1949, zeci de mii de oameni gospodari („chiaburii”) sunt aruncaţi în eşaloanele morţii şi împrăştiaţi prin mlaştinile Siberiei şi prin pustiurile Kazahstanului. Astfel, prin exterminarea fizică şi deportarea autohtonilor, drumul spre deromânizarea Basarabiei, spre rusificarea, colonizarea şi mancurtizarea ei, era deschis pentru Kremlin.
Ce a urmat, e o altă filă din Cartea ororilor, dar într-o zi de 6 iulie, după 71 de ani de la cel mai mare val de deportări, este necesar, pentru vindecare, să înţelegem ce s-a urmărit cu adevărat prin golirea Basarabiei de elitele româneşti şi de oamenii ei cei mai reprezentativi. La fel, şi la Bucureşti, şi la Chişinău ar trebui să se conştientizeze că deportările masive din 14 iunie 1941, 6 iulie 1949 şi 1 aprilie 1951 sunt părţi foarte importante din vechiul şi halucinantul proiect al Moscovei de a domina şi de a înainta spre Balcani, spre Constantinopol şi spre Vest, de a distruge şi asimila, mai întâi, fiinţa naţională a Basarabiei, de a face, după un respiro, următorul pas, peste Prut, apoi, după un alt respiro, alt pas peste Dunăre şi Carpaţi. Şi aşa, pas cu pas, până când neamul românesc, în minţile tulburi ale ideologilor imperiali de la Kremlin, va fi rusificat, amputat şi înghiţit pe bucăţi, iar România va fi ştearsă de pe harta lumii.
Însă, dincolo de fantasmagoriile descreieraţilor şi experimentele hidoase ale Moscovei, se cere să le spunem răspicat stafiilor nesătule – imperiul ţarist s-a prăbuşit, Uniunea Sovietică s-a năruit – iar România şi românii au rămas în picioare şi vor dăinui veşnic în vatra lor milenară, fără să le pese prea mult de poftele expansioniste ale lui Stalin sau Putin.
Deşi această restituire parţială a memoriei este departe de a fi un rechizitoriu, s-ar mai cere spus că cei care au deportat şi dezmembrat familii şi neamuri, cei care au asasinat milioane de oameni şi au vărsat sânge nevinovat, cei care au scârnăvit credinţa, adevărul, istoria şi sufletul popoarelor înrobite, nu dau nici un semn că ar avea mustrări de conştiinţă după un experiment diabolic şi un trecut atât de oribil.
Dimpotrivă, după ce s-au asigurat că nu vor fi traşi la răspundere pentru crimele lor abominabile, fără pic de remuşcare, nu ne permit să ne ridicăm în picioare, ne dau indicaţii insistente să nu răscolim trecutul, să nu căutăm documentele tăinuite în arhive, să nu ascultăm mărturisirile supravieţuitorilor, să nu îndrăznim cumva să le cerem socoteală pentru faptele lor oribile împotriva naţiunilor şi umanităţii.
Cinismul lor fără de margini e la fel de dezgustător ca şi crimele pe care le ascund, sau le prezintă ca fiind colective, ale tuturor, nu individuale. Pretinsa lor nevinovăţie, camuflată după munţi de minciună şi îndemnuri mascate de a tolera crima şi răul, le garantează dominaţia, bogăţia şi perpetuarea. Ei iau în derâdere suferinţele popoarelor nedreptăţite, ei le impun sisteme politice, ideologii şi regimuri pe placul lor, ei le dau în cap şi peste gură celora care refuză să fie papagalii lor, ei adună toate cozile de topor de pe pământurile ocupate şi le dau puterea şi comanda să-şi jefuiască ţara şi să-şi umilească neamul. Apropo de cozile de topor: pentru colaboraţionismul lor, adeseori din tată în fiu, ele şi astăzi continuă să fie plătite, folosite şi protejate de Kremlin, iar numele lor, ca şi ale acelora care au organizat masacre ale populaţiei civile şi au întocmit listele a zeci de mii de deportaţi, sunt tăinuite cu străşnicie. De ce?
O istorie suferită şi trăită de milioane de români se scufundă în uitare şi nepăsare. Icoana unor teritorii străvechi româneşti lunecă încet din inima urmaşilor şi de pe harta unităţii, măririi şi trăiniciei noastre. Un neam întreg stă încremenit de decenii la masa tăcerii. Să nu-şi poată aminti cum arăta Ţara întreagă, să fi uitat drumul spre acea Ţară fabuloasă în hotarele ei fireşti şi să fi pierdut firul divin în măsura de a nu continua rugăciunea noastră de totdeauna întreruptă de străini în vara anului 1940?
Ochii fraţilor, părinţilor şi buneilor noştri deportaţi de la vatra şi casele lor ne privesc din alte timpuri şi din alte depărtări. Ochii lor sunt ca cerul Basarabiei în luna iulie: în aşteptare. Ce aşteaptă ei? Să le recunoaştem chipul din tinereţe, să le luăm o parte din suferinţe şi spaime, să le facem şi lor un loc la masa tăcerii? Sau aşteaptă să ne ridicăm de la masa tăcerii şi să mărturisim lumii întregi despre Golgota românească…
Text semnat de Alecu Reniță, deputat în Primul Parlament al R. Moldova, unul dintre reprezentanții marcanți ai Mișcării de Eliberare Națională
13.06.2023
09:39
2178
Premierul Dorin Recean: „Regimul totalitar al lui Stalin a încercat să șteargă identitatea și să frângă spiritul poporului nostru”
06.07.2021
11:59
2816
Maia Sandu, despre cel mai mare val de DEPORTĂRI din Basarabia: „La peste 70 de ani distanță, datoria noastră e să-i ajutăm pe supraviețuitorii deportărilor și, mai ales, să nu uităm ororile acelor vremi”
06.07.2021
09:55
3707
Gheorghe Mârzencu // Povestea „haioasă” că deportările moldovenilor le-au operat tot moldovenii NU rezistă: Iată argumentele
16.06.2021
10:24
2326
Victimele deportărilor staliniste din Basarabia, Bucovina de Nord, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Ucraina și Belarus, COMEMORATE la Bruxelles: Numele deportaților, citite în Piața Solidarității
14.06.2021
10:55
4283
VIDEO ZGUDUITOR // „În tren, femeile gravide se înădușeau... Nășteau și, Dumnezeu să le ierte, zvârleau pe fereastră copilașii. Nu aveau cu ce să-i hrănească...”: LECȚIA de ISTORIE despre primul val al deportărilor din Basarabia
12.06.2021
17:38
4089
80 de ani de la PRIMUL val al DEPORTĂRILOR staliniste din Basarabia: „Nici după 30 de ani Republica Moldova NU și-a respectat obligația morală și juridică față de cei care au fost victimele acestor CRIME împotriva umanității”
23.04.2021
17:29
11440
Alecu Reniță // Cine și de ce îl ține pe Dodon la libertate
13.04.2021
10:58
8598
Alecu Reniță // Amintiri din viitor: Despre „corectitudinea politică” și moldovenismul primitiv în Uniunea Sovietică
01.04.2021
14:58
3655
LECȚIA de ISTORIE // 70 de ani de la cel de-al TREILEA val de deportări în masă ale basarabenilor și 80 de ani de la Masacarul de la Fântâna Albă
01.04.2021
09:44
8335
Alecu Reniță: Statul român trebuie să-și REGÂNDEASCĂ finanțarea pentru R. Moldova
23.02.2021
08:19
18111
APELUL lui Alecu Reniță pentru Maia Sandu: Niciun obiectiv politic nu poate fi mai presus decât viața cetățenilor
05.12.2020
12:46
9881
Alecu Reniță // Marioneta Dodon trece la Planul B
07.06.2026
08:33
486
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
770
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1009
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
1157
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
1448
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
1396
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
1273
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
1405
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
1264
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
1188
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
1118
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
1291
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
05.06.2026
14:27
1249
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
1241
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
1207
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
08:26
1064
Horoscopul zilei 05.06.2026
04.06.2026
20:36
1187
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
04.06.2026
18:06
1481
Investițiile care pot transforma agricultura Moldovei, prezentate la Conferința „Republica Moldova – Uniunea Europeană”
04.06.2026
17:51
1483
Consiliul Europei evaluează la Chișinău politicile pentru protecția minorităților și predarea limbii române
04.06.2026
16:26
1637
Peste 1 miliard de euro pentru Republica Moldova, anunțați la conferința de investiții UE-Moldova de la Chișinău
04.06.2026
16:07
1396
Moldova își promovează marile proiecte de transport și logistică în fața investitorilor europeni la Conferința UE–Republica Moldova
04.06.2026
15:49
1348
Moldova modernizează irigațiile cu 60 de milioane de euro: peste 360 de fermieri și 300 de locuri noi de muncă
04.06.2026
15:09
1468
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
04.06.2026
14:32
1544
Maia Sandu și comisara europeană Marta Kos, discuții la Chișinău despre reforme și deschiderea capitolelor de negociere pentru aderarea la UE
04.06.2026
14:21
1417
Peste 1 miliard de euro pentru economia Republicii Moldova, anunțați la EU-Moldova Investment Conference de la Chișinău
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.11
1 USD
17.29
1 RON
3.82
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














