Filat a vorbit de rezultatele ALEGERILOR, dar și despre DESEMNAREA unui nou premier
3040
Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, susține că alegerile locale generale la nivel de republică au fost câștigate de forțele proeuropene, iar acest lucru îi obligă pe reprezentanții acestor partide să continue parcursul european al R. Moldova.
Liderul PLDM a anunţat că, începând de azi, vor demara discuţiile cu liderii Partidului Liberal şi Partidului Democrat privind crearea coaliţiilor proeuropene la nivel raional şi local. „Este important să convenim asupra unor acţiuni comune pentru ca în turul doi de scrutin să câştige candidaţii partidelor pro-europene”, a specificat Vlad Filat.
În acelaşi timp, liderul liberal-democrat a menţionat că va avea loc un proces firesc ce ţine de constituirea unei majorităţi parlamentare. „Discuţiile deja au început. Am discutat cu colegii din PD şi suntem în consultări permanente cu preşedintele ţării, Nicolae Timofti, dar şi partenerii externi. Sper că vom reuşi într-o perioadă scurtă de timp să convenim asupra creării acestei majorităţi parlamentare, pentru ca să oferim cât mai rapid un guvern ţării”, a spus Filat.
Referindu-se la rezultatele alegerilor în municipiul Chişinău, Vlad Filat, a menţionat că acestea sunt consecinţa directă a unei campanii electorale dezastruoase, menită să distrugă orice forţă proeuropeană.
De asemenea, Vlad Filat a anunțat că, în scurt timp, preşedintele ţării va desemna un premier interimar, iar ulterior va purcede la consultările cu fracţiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou premier al R. Moldova.
De menționat că în urma rezultatelor preliminare ale alegerilor locale desfăşurate pe 14 iunie, PLDM a înregistrat cel mai bun scor în 13 raioane, şi anume: Anenii Noi, Ialoveni, Hânceşti, Căuşeni, Cantemir, Cahul, Criuleni, Călărași, Ungheni, Telenești, Râșcani, Soroca și Florești, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.
La alegerile locale din partea PLDM au concurat 786 candidaţi la primari, 9819 candidaţi la funcţia de consilieri locali de nivelul 1, 1052 consilieri raionali, 87 consilieri municipali.
20.05.2024
15:14
02.08.2021
09:59
14.07.2021
10:11
13.05.2021
09:59
17.09.2020
10:43
11.09.2020
11:21
02.09.2020
10:19
20.08.2020
15:20
19.08.2020
17:10
26.05.2020
13:00
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















