Stiri

Experţi UBS: O victorie a lui Le Pen în Franța ar fi de CINCI ori mai DEZASTRUOASĂ decât prăbuşirea Greciei

Știri 31.03.2017 12:43 Vizualizări1438
Experţi UBS: O victorie a lui Le Pen în Franța ar fi de CINCI ori mai DEZASTRUOASĂ decât prăbuşirea Greciei Sursa: business24.ro

Sondajele de opinie din Franţa îi dau ca potenţiali competitori în turul II al alegerilor prezidenţiale din această primăvară pe liderul Frontului Naţional, Marine Le Pen, şi candidatul de centru Emmanuel Macron.

Însă o victorie a lui Le Pen, scenariu care are şanse să devină realitate în proporţie de 40%, ar putea dinamita economia întregii regiuni, analiştii băncii UBS estimând că efectele acestuia ar putea fi de cinci ori mai dezastruoase decât declanşarea crizei datoriilor în zona euro, după cum informează CNBC.

În faţa alegătorilor, Le Pen s-a angajat să renegocieze statutul de membru al UE şi să renunţe la moneda unică europeană în maximum două luni de la alegerea sa.

„Importanța sistemică a Franţei în cadrul proiectului european este atât de mare încât marja de limitare a daunelor ar putea fi mult redusă faţă cea existentă în cazul Greciei în trecut sau cea a Spaniei şi Italiei”, opinează grupul de analişti ai băncii elveţiene.

O simulare efectuată de echipa de analişti UBS arată că şocul victoriei lui Marine Le Pen în alegerile din Franţa ar avea un efect dramatic asupra creşterii riscului de ţară pentru mai multe economii din Europa.

Experţii băncii au estimat că un astfel de scenariu ar putea crea o prăpastie de aproximativ 500 de puncte de bază între randamentul obligaţiunilor emise de anumite state din zona euro şi cele de referinţă pe piaţa internaţională.

Prin comparaţie, momentul în care Atena a anunţat că este în prag de colaps financiar, în 2010, a generat o diferenţă de doar 100 de puncte a randamentului obligaţiunilor din zona euro.

„Prin definiţie, coeziunea zonei euro are de înfruntat riscuri mai mari emanate dinspre nucleul acesteia decât cele venite dinspre periferie”, argumentează analiştii UBS.

Un sondaj de opinie Ipsos, publicat la sfârşitul săptămânii trecute, arată că Le Pen şi Macron au şansa de a domina primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, cu un procentaj de 25, respectiv 24 de procente din preferinţele alegătorilor.

Cu toate, acestea majoritatea analiştilor cred că Emmanuel Macron va fi marele învingător în turul final ce se va desfăşura pe 7 mai în Hexagon, lucru care ar putea marca şi o revenire a investitorilor pe piaţa de capital din Europa, după cum estimează analiştii JP Morgan.

Însă, şansele pe care Marine le Pen le are în acest moment pentru a ocupa prima poziţie în stat sunt destul de ridicate, aproximativ 40%, iar acest lucru ar trebui să îndemne la prudenţă, mai spun experţii UBS.

Sursa: business24.ro

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 06.09.2026 06.09.2026 13:47 850 Horoscopul zilei 06.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.01 1 USD 17.22 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri