Kremlinul ia în calcul o întâlnire Putin–Trump–Xi Jinping, dar așteaptă clarificarea agendei
991
Moscova ia în calcul o întâlnire trilaterală între președinții Rusiei, Statelor Unite și Chinei.
O eventuală întâlnire între președinții Rusiei, SUA și Chinei reprezintă o variantă analizată de Kremlin. Ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a declarat duminică faptul că nu exclude organizarea unei astfel de reuniuni între cei trei lideri.
Totuși, înainte de a începe pregatirile propriu-zise pentru întâlnire, este necesar să fie clarificată agenda acesteia, a precizat Riabkov. El a subliniat că discuțiile despre organizarea reuniunii depind în primul rând de obiectivele și rezultatele așteptate.
"Aici, principala chestiune se reduce la modul în care va fi formulată substanţa întâlnirii şi la ce ne putem aştepta ca rezultat", a transmis Serghei Riabkov.
La începutul acestei luni, consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov, a menționat posibilitatea unei asemenea întâlniri între Vladimir Putin, Donald Trump și Xi Jinping. Reuniunea ar putea avea loc în noiembrie, cu prilejul summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), programat la Shenzhen, în China.
Într-un alt context, Rusia și Ucraina s-au atacat reciproc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Cele două părți au evitat însă să lovească Moscova și Kievul, în perioada vizitei emisarilor americani ai președintelui Donald Trump în regiune. Misiunea acestora are ca obiectiv relansarea procesului de pace.
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















