Armata israeliană le cere locuitorilor din sudul Libanului să evacueze zona înaintea unor atacuri asupra Hezbollah
1200
Armata israeliană le-a ordonat, duminică dimineața, locuitorilor dintr-o zonă a localității Arab Salim, situată în sudul Libanului, să evacueze imediat regiunea. Ordinul a fost emis în perspectiva unor atacuri iminente împotriva mișcării șiite pro-iraniene Hezbollah.
„Vă aflaţi în apropierea unei instalaţii aparţinând organizaţiei teroriste Hezbollah, împotriva căreia armata israeliană va desfăşura operaţiuni”, a precizat aceasta într-un mesaj în limba arabă publicat pe Telegram. Mesajul a fost însoțit de o hartă a zonei care trebuie evacuată.
Într-un alt comunicat, armata israeliană a declarat că a ripostat după ce Hezbollah a lansat două drone împotriva soldaților săi aflați în sudul Libanului.
Atacul nu s-a soldat cu răniți, a precizat armata israeliană. Aceasta a denunțat însă „o încălcare flagrantă” a armistițiului.
Confruntările din Liban s-au redus începând din luna iunie, după încheierea unui protocol între Statele Unite și Iran, în paralel cu un acord-cadru convenit între Liban și Israel.
Israelul își continuă totuși operațiunile militare sporadice în sudul Libanului, unde menține ocupată o fâșie de frontieră cu o lungime de aproximativ zece kilometri. Vineri seara, bombardamentele israeliene au provocat moartea a patru persoane în sudul și estul Libanului.
Hezbollah a atras Libanul în războiul regional, lansând, de la începutul lunii martie, atacuri asupra Israelului în sprijinul Teheranului. Ca urmare, represaliile israeliene au provocat peste 4.300 de morți, potrivit autorităților libaneze.
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















