După cetățenii R. Moldova, și georgienii FĂRĂ vize în UE
2135
EP
Parlamentul European a adoptat noi prevederi conform cărora cetăţenii georgieni nu vor avea nevoie de viză de intrare pentru scurtă şedere în Uniunea Europeană, transmite AFP.
Raportul elaborat în acest sens de eurodeputata bulgară Maria Gabriel (PPE) a fost adoptat joi de plenul PE, cu 553 de voturi pentru, 66 de voturi contra şi 28 de abţineri.
Potrivit acestei decizii privind eliminarea obligativităţii vizelor de scurt sejur, cetăţenii georgieni care deţin un paşaport biometric vor avea dreptul de a intra fără viză într-un stat membru al Uniunii Europene, pentru o şedere de cel mult 90 de zile, în scop de afaceri sau turistic.
Noua măsură, care trebuie să fie adoptată oficial de Consiliul UE, va intra în vigoare numai după punerea în practică a mecanismului de suspendare (aşa-numita frână de urgenţă), care va permite reintroducerea temporară a vizelor în cazul unui aflux de migranţi sau al riscurilor de securitate, scrie Agerpres.
Este vorba despre o condiţie ridicată de unele state membre pentru a accepta noi excepţii. Acest mecanism, deja adoptat de PE, este „în aşteptarea finalizării traducerii textelor legislative”, a precizat legislativul european.
Menționăm că R. Moldova a fost primul stat din Parteneriatul Estic care a obținut regim liberalizat de vize cu UE, în aprilie 2014.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
07.09.2026
13:23
07.09.2026
13:04
07.09.2026
12:28
07.09.2026
12:13
07.09.2026
12:02
07.09.2026
11:49
07.09.2026
11:25
07.09.2026
11:06
07.09.2026
10:55
07.09.2026
10:55
07.09.2026
10:49
07.09.2026
10:42
07.09.2026
10:34
07.09.2026
09:45
07.09.2026
09:44
07.09.2026
09:27
07.09.2026
09:17
07.09.2026
08:01
07.09.2026
06:45
07.09.2026
06:19
07.09.2026
06:02
07.09.2026
04:19
07.09.2026
02:09
07.09.2026
01:53
07.09.2026
01:02
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
Horoscopul zilei 31.08.2026
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
















