Stiri

După 28 de ani de la retragerea din Afganistan, Moscova este acuzată că exacerbează din nou conflictul armat din țară

Știri 16.02.2017 13:18 Vizualizări1643
După 28 de ani de la retragerea din Afganistan, Moscova este acuzată că exacerbează din nou conflictul armat din țară Analisi Difesa

Autoritățile afgane continuă să acuze Rusia că susține mișcarea „talibanilor”, care luptă împotriva autorităților de la Kabul. Președintele Camerei inferioare a Parlamentului afgan, Abdulrauf Ibrokhimi, a condamnat Guvernul rus pentru faptul că, prin sprijinirea talibanilor, exacerbează conflictul armat din republica islamică.

Declarația a fost făcută miercuri, 15 februarie, la ceremonia aniversării a 28-a de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan.

Ibrokhimi a acuzat Rusia și țările vecine de amestec în treburile interne ale țării sale, conform site-ului Centrului Eurasiatic Lev Gumilyov din Afganistan, citat de paginaderusia.ro.

„La vremea respectivă, comandantul forțelor sovietice din Afganistan, generalul Gromov, a numit invazia sovietică in Afganistan o „greșeală istorică” și a cerut ca aceasta să nu se repete niciodată. Cu toate acestea, actualii liderii ruși, care îi sprijină pe talibani, promovează războiul împotriva guvernului afgan și prăbușirea orânduirii noastre naționale”, a declarat președintele Camerei inferioare a Parlamentului afgan.

Deputatul și-a exprimat regretul că „unele state care se bat cu pumnii in piept în lupta declarativa împotriva terorismului, s-au transformat de fapt în complici ai terorismului”.

De asemenea, Ibrokhimi a cerut să se înceteze orice consultări și discuții internaționale cu privire la situația din Afganistan, fără participarea reprezentanților din Kabul. Această practică este o imixtiune în treburile interne ale republicii. „Dorim din partea țărilor vecine Afganistanului ca la toate conferințele despre problemele noastre interne să participe și reprezentanții țării noastre sau asemenea evenimente să nu aibă loc”, a spus Ibrokhimi.

Anterior, deputatul Parlamentului afgan, Abduvadud Paymon, a declarat că talibanii din provinciile afgane nordice primesc arme din Pakistan și Rusia prin Tadjikistan. Deputatul spune că containerele cu arme traversează râul Panj la granița tadjico-afgană.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.01 1 USD 17.22 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri