DETALII despre reținerea lui Tranga, oferite de procurori: Trafic de influență, șantaj și 30 000 de euro. Avocat: „Se urmărește preluarea afacerii”
1795
Noi Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) confirmă declarațiile avocatului lui Andrei Tranga, patronul rețelei „Andy's”, potrivit cărora acesta a fost reținut pentru trafic de influență, dar afirmă că aceleiași persoane i se mai incriminează și o altă infracțiune - șantaj pentru preluarea unei afaceri în interesul unui „grup criminal”.
Mai mult, Tranga a fost reținut pe 25 aprilie împreună cu alte patru persoane, după primirea a 30 de mii de euro, o tranșă dintr-o sumă estorcată de „grupul criminal”.
„În luna aprilie 2019, procurorii PCCOCS au inițiat investigațiile în cadrul a două cauze penale, urmărirea penală fiind pornită pe faptul traficului de influență, săvârșit în proporții deosebit de mari, precum și pe faptul șantajului, caracterizat prin transmiterea controlului asupra unei societăți comerciale și asupra activelor acesteia, acțiuni comise în interesul unui grup criminal organizat.
În urma efectuării acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigație, de către procurorii și ofițerii PCCOCS au fost administrate probe concludente cu privire la acțiunile infracționale menționate mai sus, comise de către membrii grupului criminal.
Astfel, pe 25 aprilie 2019, procurorii și ofițerii PCCOCS, cu suportul ofițerilor SIS, au reținut în flagrant cinci persoane, după primirea unei părți din banii estorcați (30 000 de euro).

Concomitent, în cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate mijloacele financiare estorcate, mijloacele electronice de comunicare, calculatoare, documente și acte care probează circumstanțele cauzelor penale”, se arată într-un comunicat de presă al PCCOCS.
CITIȚi și Persoane importante din organele de drept ale R. Moldova ar fi implicate într-un atac de tip RAIDER: Ar fi încercat să deposedeze un agent economic de afacere
Astăzi, avocatul Ion Dron presupunea, la Curtea de Apel unde a fost respins recursul apărării care a contestat decizia de plasare în arest preventiv a omului de afaceri, că se urmărește preluarea afacerii acestuia.
„Tranga nu a participat la nicio tranșă de transmitere a banilor. Există versiunea că este o victimă colaterală. Versiunea noastră principală este că se urmărește preluarea afacerii”, a spus Dron.
PCCOCS neagă faptul că, prin arestarea lui Tranga, s-ar urmări preluarea rețelelor de restaurante „La Plăcinte” și „Andy's”, fiindcă „procurorii și ofițerii PCCOCS nu au efectuat careva acțiuni de urmărire penală, cum ar fi de percheziții, ridicări de documente sau obiecte, care ar periclita acestor agenți economici”.
Amintim că cele cinci persoane reținute pe 25 aprilie curent sunt bănuite că ar fi deposedat un agent economic din R. Moldova de afacere, victima fiind o persoană care gestionează o companie de prelucrare a metalului. Aceștia ar fi acționat în comun cu angajați cu funcții importante în sistemul de drept al R. Moldova, dar și cu autoritatea criminală Karamalak de la Moscova. La scurt timp după aceste dezvăluiri, șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, și-a dat demisia.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
12.08.2026
16:14
12.08.2026
16:09
12.08.2026
15:31
12.08.2026
15:08
12.08.2026
15:01
12.08.2026
14:31
12.08.2026
14:09
12.08.2026
14:08
12.08.2026
13:57
12.08.2026
13:52
12.08.2026
13:38
12.08.2026
13:38
12.08.2026
13:25
12.08.2026
12:50
12.08.2026
12:32
12.08.2026
12:24
12.08.2026
12:24
12.08.2026
11:50
12.08.2026
11:48
12.08.2026
11:42
12.08.2026
11:38
12.08.2026
11:38
12.08.2026
11:07
12.08.2026
11:07
12.08.2026
11:01
Trump presează Iranul pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz și anunță negocieri intense pentru un acord rapid
SpaceX își dublează veniturile, dar arde miliarde: pariul uriaș al lui Musk pe Starlink și AI prăbușește acțiunile pe bursă
AI de la Anthropic și OpenAI, acuzată de autonomie și înșelăciune în teste britanice de securitate pe GitHub
Bărbat înarmat, prins lângă terenul de golf al lui Donald Trump din California, după ce ar fi spionat pregătirile de securitate. Ce arsenal au găsit anchetatorii în locuința sa
Mii de angajați SpaceX devin milionari după listarea record pe bursă: inginerul care își vinde treptat acțiunile de 23 de milioane de dolari


















