DECLARAȚIE: „Rusia ne trimite în KNOCKOUT”
1924
Președintele Asociației producătorilor de conserve din R. Moldova, Ion Sandic, susține că practic toată producția moldovenească de conserve este exportată în Rusia, iar embargoul impus acum la importul de conserve ar duce la prăbușirea acestui sector.
Ion Sandic susține că circa 80% din producția anuală de conserve din fructe și legume este exportată pe piața CSI, iar 90% din acest volum era livrat pe piața rusă. „Ar fi fost o altă situație, dacă aceste interdicții veneau la începutul anului. Acum, noi avem cea mai mare producție de conserve din mazăre verde din ultima perioadă. Acum este perioada când noi trebuia să încheiem contractele și să exportăm, însă stăm pe loc. Noi stăm și vorbim, însă băncile nu așteaptă. Agenții economici au luate credite mari de la bănci pentru a investi, producția nu au unde să o vândă, iar datoriile cresc și, dacă nu va fi remediată imediat problema, atunci vorbim despre o prăbușire a acestui sector. Nu vor fi mijloace financiare în circulație pentru a investi din nou. Rusia ne trimite, cum s-ar spune, în knockout”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Ion Sandic.
Reprezentantul producătorilor de conserve susține referitor la argumentele invocate de „Rospotrebnadzor” privind interzicerea importului de conserve că rezultalele expertizelor vor arăta dacă au dreptate sau nu. „Nu am văzut rezultatele care să arate că, de exemplu, pe etichetă scrie 250 de grame, însă în realitate este vorba de un volum de 220 de grame. Nu avem niciun document oficial în baza căruia să pot să îmi fac o concluzie. Cert este că nu poți să interzici importul total al unei producții doar din cauză că unii exportatori ar fi avut niște scăpări. Din păcate, întreprinderile de prelucrare a legumelor și fructelor nu sunt încă pregătite pentru piața europeană, ca o alternativă, de aceea este vital pentru noi ca să soluționăm cât mai rapid această problemă”, a mai spus Sandic.
Președintele Asociației producătorilor de conserve susține că, ieri și astăzi, au loc consultări cu reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, dar și ai altor instituții în această problemă.
Amintim că Rusia a interzis, într-o perioadă record, importul fructelor, cărnii procesate și al conservelor din R. Moldova. Amintim că mai mulți lideri de la Kremlin au amenințat Chișinăul că Rusia va întreprinde mai multe măsuri „pentru a-și proteja piața”, după ce R. Moldova va semna Acordul de Asociere cu UE.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
13.11.2026
09:17
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
















