Cum un tânăr a ajuns MILIONAR fără să lucreze o zi ca angajat! „De la „Lukoil” m-au dat afară”
3892
businessmagazin.ro Un contract semnat cu „Rompetrol”, care a construit pe terenul tânărului o benzinărie, în urmă cu 12 ani, a alimentat esențial conturile antreprenorului Alin Mutu, care la acea vreme avea doar 25 de ani, relatează businessmagazin.ro.
Pe vremea când era student, a cumpărat un teren lângă gara din Piteşti: „I-am convins pe părinţii mei să facă un credit pe care l-au girat cu locuinţa, dar fără să vadă terenul”, spune acum. După ce l-a cumpărat, tatăl său a apreciat că pe terenul respectiv „nu stă nici ceapa”, dar tânărul Alin Mutu simţea că are potenţial. De aceea, student fiind, şi-a ales ca teme pentru proiectele pe care le avea de făcut „subiecte care să-mi servească interesele”. O temă a fost legată de benzinării, motiv pentru care a sunat la marile reţele încercând să intre în legătură cu responsabilii de dezvoltare, argumentând că lucrează la un proiect. „De
A ajuns să-l cunoască pe Şerban Patriciu, fratele lui Dinu Patriciu, iar „Rompetrol” a semnat în 2002 un contract de un milion de euro cu Alin Mutu, prin care închiriază terenul de lângă gara piteşteană reţelei de benzinării. Pentru acest spaţiu de vânzare „Rompetrol” a investit 1,5 milioane de euro, iar tânărul s-a simţit milionar când a semnat contractul, chiar dacă banii nu i-au intrat în cont toţi de-odată, ci în fiecare an câte o tranşă.
Avea atunci 25 de ani, a închis imediat creditul girat cu locuinţa părinţilor săi, iar contractul pe care îl avea cu firma, care este acum al doilea cel mai mare jucător din piaţa petrolieră locală, i-a dat posibilitatea să se finanţeze, având bonitate în faţa bancherilor. „Aşa s-au legat toate celelalte proiecte”, spune piteşteanul care are în proprietate mai multe spaţii comerciale şi câteva terenuri.
A investit 700.000 de euro, din care 80% fonduri proprii, pentru construcţia unui centru comercial de 3.000 mp care ar urma să fie inaugurat în septembrie 2015. Piteşteanul mai are în proprietate o clădire cu şase nivele, construită în 2007 cu o investiţie de 500.000 de euro, din care jumătate au fost bani proprii iar diferenţa a fost luată pe credit de la bancă.
Primul spaţiu de vânzare al antreprenorului avea 10 mp, şi ca să nu pară pară gol, l-a împărţit în două şi spunea că „în spate” este depozitul, dar în realitate erau doar cutii goale, pentru că nu avusese suficienţi bani pentru a cumpăra marfă. Ştia cam tot ce era de ştiut despre papetărie, pentru că îşi petrecuse mare parte a copilăriei în magazin, unde mama sa era gestionar. A ajuns în câţiva ani să aibă o reţea de opt spaţii specializate în papetărie în oraşul argeşean, iar tânărul spune că mereu a încercat să se diferenţieze, să facă altfel decât concurenţii de pe piață.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor















