PROBLEMELE de la maturitate ale unui copil răsfăţat în exces
4415
Sursa: psychologies.ro Din dorinţa de a-i oferi tot ceea ce-i mai bun noi, părinţii, ajungem uneori să avem un copil răsfățat în exces. Acest lucru are efecte negative şi în perioada copilăriei, însă acestea pot fi mult mai evidente și împovărătoare în viaţa de adult.
Toleranţă redusă la frustrare
Copiii au nevoie de dragoste, protecţie, îndrumare şi suport, dar şi de limite sănătoase. În felul acesta ajung să-şi antreneze şi toleranţa la frustrare.
Acei care sunt foarte răsfăţaţi de părinţi, odată ajunşi la maturitate, vor constata că sunt şi lucruri pe care nu le pot obţine atunci când vor ei sau poate pe care nu le pot obţine deloc.
Obişnuiţi să primească ceea ce-şi doreau imediat ce spuneau „vreau asta” sau poate uneori chiar înainte de a-şi exprima dorinţele, când se vor confrunta cu refuzuri, cu amânări, vor apărea costuri emoţionale, vor suferi.
Şi cel mai adesea, vor avea tendinţa de a-şi stabili obiective pe termen scurt, evitându-le pe cele pe termen lung.
Pentru că acestea din urmă presupun atât eforturi pe o perioadă mai mare de timp, cât şi răbdare până la îndeplinirea lor, până la primirea gratificării.
Sentimentul de îndreptăţire
În condiţiile în care în copilărie părinţii nu au pus limite, copiii au învăţat că li se cuvine totul! Apoi, în viaţa de adult, se vor aştepta ca lucrurile să se întâmple când vor ei şi cum vor ei.
Relaţiile lor interpersonale vor avea de suferit, pentru că ei se vor centra excesiv de mult pe propriile nevoi şi dorinţe, neţinând seama şi de nevoile şi dorinţele celorlalţi.
Apariţia unui tipar de îndreptăţire, de grandomanie prefigurează trăsături de personalitate din zona narcisistă.
Autocontrol și autodisciplină reduse
Sunt părinţi care spun „vreau să-i ofer copilului meu cât mai multă libertate, pentru că eu n-am avut parte de asta şi am suferit!”
E firesc, e bine să încurajezi autonomia, independenţa , atât în ceea ce priveşte realizarea unor lucruri cât şi în luarea unor decizii, atâta vreme cât acestea sunt adecvate nivelului de dezvoltare, competenţelor copilului.
Uneori din dorinţa de a-i fi cât mai bine copilului, alteori din dorinţa de a câştiga prietenia copilului, se poate întâmpla ca părintele să-i lase această libertate de a alege, de a acţiona atunci când copilul nu ştie de fapt cum să-şi folosească înţelept libertatea!
Aceşti copii nefiind obişnuiţi cu regulile, cu limitele în copilărie, odată deveniţi adulţi se vor confrunta cu dificultăţi în zona autocontrolului şi autodisciplinei.
Fie în zona profesională, unde e nevoie să respecte anumite reguli, norme, proceduri; fie în zona personală, unde apar probleme legate de controlul impulsului (fumat, consum de alcool în exces, droguri etc.)
Teama referitoare la provocări, situaţii noi
Nefiind lăsaţi să gestioneze singuri anumite provocări (adecvate vârstei), ulterior, când devin adulţi manifestă teamă faţa de nou şi pot evita provocările în general. În consecinţă riscă să nu-şi valorifice propriul potenţial.
Dependenţa
Prezentând într-o manieră exagerată, am putea spune ca „drumul spre iad e pavat cu bune intenţii”, pentru a ilustra faptul că grija, protecţia exagerată, răsfăţul excesiv pot aduce neajunsuri semnificative în viaţa de adult.
De exemplu, dacă nu este lăsat să facă acele lucruri pe care s-ar descurca să le facă singur, există riscul ca în timp copilul să înveţe neajutorarea.
Odată devenit adult, acesta poate rămâne dependent de părinţi sau în viaţa de cuplu poate fi dependent(ă) de partener(ă).
Vulnerabilitate mai mare în ceea ce priveşte apariţia anxietăţii şi depresiei
Pentru că au fost obişnuiţi să primească ce vor ei şi când vor ei sau pentru că nu au fost lăsaţi să acţioneze independent există riscul ca, atunci când în perioada adultă dispar din viaţa lor persoanele de suport (cele care îi răsfaţă!), să apară emoţii negative greu de gestionat şi în unele cazuri să se ajungă la anxietate şi depresie.
Sursa: psychologies.ro
28.01.2019
17:30
2861
Alegeri care dau bătăi de cap: părinte SAU prieten?
02.11.2018
18:30
2235
Mă enervez când văd un copil răsfățat
27.10.2018
17:22
2743
Copilul tău vrea să fie tot timpul în CENTRUL ATENŢIEI? Uite de ce se întâmplă acest lucru
26.10.2018
17:21
7910
Cu cât mai SEVERI sunt părinții, cu atât mai de SUCCES sunt copiii
20.10.2018
17:09
3617
STRATEGIE // Cum să reacționezi la CAPRICIILE copilului
18.10.2018
19:30
3549
Cum să-ți ajuți copilul să aibă o imagine de sine pozitivă
15.10.2018
20:02
2586
Câteva greșeli pe care le faci în educația copilului
12.10.2018
08:30
2983
Lucruri pe care le SPUNEAU părinții în trecut și care ar ȘOCA acum părinții milenari
18.09.2018
19:39
3140
PSIHOLOG // Cum să iți crești copiii buni și fericiți
06.08.2018
09:02
2423
Remedii care te scapă de PROBLEMELE care toți le au vara
02.08.2018
17:40
4528
SEMNELE care îți arată că ai probleme cu tiroida
26.07.2018
09:02
3148
De ce nu le place copiilor ȘCOALA și ce e de făcut
24.05.2026
08:12
279
Horoscopul zilei 24.05.2026
678
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
572
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
689
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
975
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
699
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
731
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
23.05.2026
15:12
657
70 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană interdisciplinară la Științe
23.05.2026
14:27
695
134 de tineri pasionați de finanțe concurează la Olimpiada Republicană la Economie de la ASEM
23.05.2026
11:07
797
Startupul berlinez Peec AI sparge pragul de 10 milioane $ ARR și devine exemplu al noului val de creștere axat pe venituri în tech european
23.05.2026
08:30
776
Horoscopul zilei 23.05.2026
23.05.2026
07:59
1329
ULTIMA ORĂ // Misiune contracronometru în raionul Călărași: Mașini luate de ape și o persoană dispărută. Bilanțul inundațiilor din 22 mai
22.05.2026
20:48
865
Vremea în Republica Moldova pentru sâmbătă, 23 mai 2026: mai răcoroasă, cu averse locale
951
MSD îl numește pe Conor Dempsey director general pentru România și Republica Moldova, cu mandat de a consolida rolul companiei în oncologie, vaccinuri și prevenție HPV
1061
Alexandru Rogobete cere partidelor să formeze rapid un nou Guvern pentru a opri pierderile provocate de criza politică
991
Misiune pentru identificarea hantavirusului în Ţara de Foc: 150 de rozătoare capturate, dar fără principalul vector al tulpinii Anzi
1014
Maia Sandu intensifică discuțiile cu liderii europeni pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE
22.05.2026
16:28
840
Modernizarea universităților din Republica Moldova, în centrul dezbaterilor la Săptămâna Educației
22.05.2026
14:41
1057
REFORMA APL // Peste 600 de localități din R. Moldova au votat pentru unirea primăriilor. Guvernul pune la bătaie zeci de milioane de lei pentru comunitățile amalgamate
22.05.2026
14:39
999
Osmochescu discută cu autoritățile de concurență din Moldova și România pașii de aliniere la regulile UE și integrarea în piața europeană
1045
Ebola se extinde în Congo și Uganda, dar INSP menține riscul de infectare în Europa la un nivel foarte scăzut
22.05.2026
13:21
881
Cod galben de instabilitate atmosferică, 22.05.2026, orele 14-23
22.05.2026
11:34
1434
FOTO // Dodon dă mâna cu ambasadorul neacreditat al Rusie, după ce trimisul lui Putin a fost convocat la MAE pentru DRONA care a survolat R. Moldova. Socialistul a tăcut complice în fața incidentului care a speriat moldovenii
22.05.2026
10:45
857
HMD lansează în India smartphone-ul Vibe 2 5G cu chatbotul local Indus integrat pentru a cuceri piața vorbitoare de limbi regionale
22.05.2026
10:17
1082
Plan strategic la Beijing: R. Moldova și China vor elabora rute turistice comune pentru a valorifica uriașul potențial al turiștilor chinezi
Horoscopul zilei 24.05.2026
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.36
1 RON
3.84
1 RUB
0.25
1 UAH
0.39


Inapoi














