CSM i-a spus NU lui Corneliu Gurin. Trei judecători SCAPĂ de urmărirea penală
3199
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins astăzi sesizarea procurorului general de eliberare a acordului pentru pornirea urmăririi penale în privinţa a trei judecători de
Potrivit procurorilor, în aprilie 2010, Judecătoria Nisporeni a examinat o cauză civilă privind încasarea de la un agent economic a unei datorii de peste 560 de mii de lei. Respectiva hotărâre a devenit definitivă şi executorie, nefiind atacată în termenul stabilit de lege de nicio parte la proces.
Peste circa două luni de la intrarea hotărârii în vigoare, pârâtul a contestat-o
Ulterior, o hotărâre a Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) a stabilit că acţiunile magistraţilor au încălcat flagrant prevederile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului (CADO) şi prevederile legislaţiei procesual-civile.
Prin aceeaşi hotărâre a CSJ, a fost dispusă revizuirea cazului şi încasarea din bugetul de stat, în contul reparării prejudiciului material cauzat reclamantului, a peste 780 de mii de lei, hotărârea fiind executată de Ministerul Finanţelor în aprilie 2014.
În opinia procurorilor, prin acţiunile magistraţilor Curţii de Apel, Gheorghe Crețu, Sergiu Arnăut și Domnica Manole, au fost încălcate principiul securităţii raporturilor juridice şi drepturile fundamentale, garantate de Constituţie şi CADO, fiind cauzate daune în proporţii deosebit de mari bugetului public.
Precizăm, pe de altă parte, că în dosarul pe care s-au expus cei trei judecători era implicat avocatul Andrei Chiriac, despre care Ziarul NAȚIONAL a scris anterior că ar fi obținut, printr-o schemă similară, milioane de lei.
Cei trei judecători nu s-au pronunțat pe fondul problemei, ci doar au transmis dosarul spre rejudecare, menționând în hotărârea lor că Andrei Chiriac nu a putut demonstra legalitatea pretențiilor sale financiare.
21.01.2025
15:58
02.02.2024
10:31
13.06.2023
09:59
30.03.2023
10:48
17.03.2023
13:31
14.02.2023
10:20
03.06.2021
13:30
01.06.2021
10:44
29.05.2021
09:23
28.05.2021
15:39
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026


















