Stiri
Condiții europene la Rezina pentru pacienții de pe ambele maluri ale Nistrului
Important
03.07.2013
09:41
2511
2511
Toți locuitorii raionului Rezina, dar și cei din orașele Râbnița și Camenca, vor fi tratați de-acum încolo în condiții mai bune. Asta datorită faptului că secția de chirurgie generală a Spitalului raional Rezina a fost renovată cu ajutorul UE și PNUD, în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, desfășurat pe ambele maluri ale Nistrului.
„Aflată într-o stare critică, secția nu a mai fost reparată de ani buni, astfel ne era foarte greu să tratăm eficient pacienții”, a spus directoarea Spitalului raional Rezina, Maria Florea, ieri, în cadrul ceremoniei de deschidere a secției renovate.
„Proiectul are menirea să îmbunătățească nu doar condițiile pentru pacienți, dar și să creeze noi locuri de muncă, inclusiv pentru specialiștii din Transnistria”, a declarat șeful Delegației UE în R.Moldova, Dirk Schuebel. Oficialul a mai subliniat faptul că suma alocată (contribuția UE-PNUD de 84 de mii de euro și contribuția consilierilor locali de 31 de mii de euro) „sunt bani concreți, pentru oameni concreți”.
Renovarea secției a avut loc pe etape și a decurs într-un timp relativ scurt - decembrie 2012 - aprilie 2013. Astfel, nicio secție a spitalului nu și-a sistat activitatea nici măcar pentru o zi. De asemenea, au fost renovate și mobilate secțiile de reanimare, traumatologie, urologie și otolaringologie. Totodată, au fost reutilate sala de pansamente, bucătăria, baia și camerele pentru odihnă.
Șefa Spitalului raional Rezina, Maria Florea, a menționat că din contul acestui proiect „am mai putut procura utilaj medical pentru profilaxia infecțiilor și sterilizarea instrumentarului. Pe viitor, trebuie să renovăm și celelalte secții ale spitalului și să le utilăm cu aparataj performant”.
Proaspăt operată, pacienta Maria a simțit schimbarea din spital la propriu. „Când ești bolnav, și așa ți-i greu pe suflet. Păcat de zis, acum atmosfera este alta, culoarea galbenă a pereților mă înveselește. Și mirosul este altul”, zice ea. Iar Olga, vecina ei de salon, speră că la iarnă va fi mai cald, fiindcă au fost instalate și calorifere noi.
Patru dintre medicii spitalului fac naveta zilnic Râbnița - Rezina, avându-și domiciliul pe teritoriul separatist. „Anume pentru a îmbunătăți infrastructura și a încuraja cooperarea dintre populația separată de râu a fost implementat acest proiect”, a declarat Coordonatorul Rezident ONU în R. Moldova, Nicola Harrington-Buhay.
Anual, peste 5 500 de pacienți sunt tratați și 500 de copii sunt aduși pe lume în Spitalul raional Rezina. O treime din numărul acestora își au domiciliul în Transnistria.
Silvia Sandu

Stiri relevante
08.07.2026
10:59
3595
DOC // Veste de ULTIMĂ ORĂ din inima Europei: R. Moldova a trecut testul pentru Clusterul 6! Suntem tot mai aproape de UE
14.04.2026
15:06
2723
DOC // „Fereastră de oportunitate” după votul din Ungaria. Scrisoare OFICILĂ către António Costa pentru accelerarea aderării R. Moldova la UE
21.02.2025
16:15
3178
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
31.01.2025
11:30
4133
UE a suplimentat la 64 de MILIOANE de euro ajutorul de URGENȚĂ pentru R. Moldova, inclusiv pentru a aduce lumina și căldura în stânga Nistrului: „UE salvează din nou R. Moldova, în timp ce Rusia lasă oameni în frig și întuneric”
21.03.2024
15:20
2387
Șansele de ADERARE a R. Moldova la UE au CRESCUT considerabil, după ce Comisia Europeană a revizuit politicile pentru următoarea extindere: „Acum e momentul să ne dublăm eforturile și să profităm de această oportunitate istorică”
02.11.2022
11:33
3164
DOC // Mesaj PUTERNIC de sprijin pentru R. Moldova, inclusiv în privința modernizării capacităților de APĂRARE. Comitetul Parlamentar de Asociere UE – R. Moldova solicită instituțiilor UE să înceapă negocierile de ADERARE a R. Moldova
24.06.2022
10:55
3333
VIDEO // Maia Sandu prezintă obținerea de către R. Moldova a statutului de țară-candidată pentru aderarea la UE drept VICTORIA cetățenilor: Îndemnul şefei statului pentru moldoveni
05.05.2022
11:23
3756
REZOLUȚIE // Parlamentul European cere conducerii UE să acorde Republicii Moldova statutul de țară CANDIDAT la aderare: „Este cel mai ambițios document privind R. Moldova adoptat vreodată de o instituție a UE”
04.05.2022
12:59
2937
ASIGURĂRI ferme de la omul care va DECIDE când R. Moldova va primi statutul de țară candidat pentru ADERAREA la UE. Michel: „Susținem eforturile R. Moldova de a realiza condițiile, pentru a participa în acest proiect politic”
04.05.2022
11:51
3854
UE va acorda sprijin MILITAR R. Moldova, în contextul tensiunilor din Transnistria. Michel: „Putem să oferim mai mult sprijin militar, mai multe activități de consolidare a capacităților militare, dar e important să evităm ESCALADĂRILE”
08.07.2026
10:59
14.04.2026
15:06
21.02.2025
16:15
31.01.2025
11:30
21.03.2024
15:20
02.11.2022
11:33
24.06.2022
10:55
05.05.2022
11:23
04.05.2022
12:59
04.05.2022
11:51
Top stiri
02.11.2026
22:12
91
Noua anchetă privind moartea lui Jools va analiza activitatea sa pe rețelele sociale
02.11.2026
22:04
200
UE denunță atacuri cibernetice repetate asupra supermarketurilor din Europa
02.11.2026
21:58
223
Top telefoane și radiații: ce arată măsurătorile RAS
02.11.2026
21:15
327
Zbor Wizz Air spre Sofia, redirecționat la Budapesta după o alertă cu bombă și escortat de un Gripen
02.11.2026
20:39
324
Baterie externă în flăcări la bordul unui zbor British Airways: „Totul s-a întâmplat atât de repede”
02.11.2026
20:35
325
Cel puțin 18 morți într-un bombardament rusesc asupra unui sat din sud-estul Ucrainei
02.11.2026
19:56
466
ULTIMA ORĂ // Bătălia pentru Chișinău 2027: PAS o aruncă în luptă pe ministra Finanțelor, Victoria Belous, împotriva lui Ion Ceban
02.11.2026
19:33
388
Mojtaba Khamenei a acordat Guvernului puteri în negocierile cu SUA, anunță Pezeshkian
02.11.2026
19:08
343
Moldova și Regatul Unit își consolidează parteneriatul strategic și cooperarea pentru reintegrare
02.11.2026
19:00
390
La Londra, Moldova și Regatul Unit au discutat parteneriatul strategic și reintegrarea
02.11.2026
18:54
354
Reforma administrației locale, discutată cu reprezentanții autorităților locale
02.11.2026
18:48
362
România, printre țările în care șomerii petrec cel mai mult timp căutând un loc de muncă
02.11.2026
18:14
434
Iranul spune că poate redeschide Strâmtoarea Ormuz în două zile, dacă îi sunt îndeplinite condițiile
02.11.2026
18:14
381
MEC formează specialiști pentru predarea limbii române ca limbă nematernă, după standarde europene
02.11.2026
17:58
391
Dosarul electronic de sănătate, construit pe securitate și încredere
02.11.2026
17:43
366
Bart De Wever și-a prezentat demisia după blocajul negocierilor pentru bugetul Belgiei
02.11.2026
17:33
512
Sondajele din ajunul alegerilor din SUA indică un avantaj pentru democrați
02.11.2026
17:24
454
Congelatoare din zeci de supermarketuri europene, afectate de un al doilea presupus atac cibernetic
02.11.2026
15:36
429
România și Republica Moldova își unesc experiența pentru îmbunătățirea examenelor naționale
02.11.2026
14:42
469
MEC continuă formarea profesorilor pentru îmbunătățirea predării
02.11.2026
13:52
593
Atacurile rusești au fost reluate în regiunea Herson după armistițiul de la Oleşkî
02.11.2026
13:48
430
Parlamentul a adoptat 29 de acte normative în luna octombrie
02.11.2026
12:43
549
Femeie de 67 de ani, reținută într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei
02.11.2026
12:41
506
Delegația Poliției a explorat tehnologii de securitate la un forum internațional de la Praga
02.11.2026
12:36
0
VIDEO // Rădăcini românești cusute cu mii de ace la Bălți: Povestea femeilor care duc mai departe tradiția Iei cu sprijinul României
02.11.2026
12:19
592
Horoscopul zilei 02.11.2026
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
Actualitate
Parteneri
Stiri
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri