Stiri

CNN: Preşedintele din Zimbabwe a acceptat să îşi depună DEMISIA

Știri 20.11.2017 13:30 Vizualizări3848
CNN: Preşedintele din Zimbabwe a acceptat să îşi depună DEMISIA NewsDay Zimbabwe

Robert Mugabe, preşedintele statului Zimbabwe, a acceptat, luni, să-şi depună demisia, urmând să facă un anunţ oficial în acest sens, a declarat o sursă oficială citată de CNN și Mediafax.

Potrivit sursei citate, scrisoarea sa de demisie a fost deja redactată. Alte două surse au precizat duminică seara că Mugabe a acceptat să demisioneze, însă nu au specificat condiţiile în care acesta va părăsi funcţia de preşedinte al statului Zimbabwe.

În urma demisiei, Mugabe şi soţia sa ar urma să beneficieze de imunitate deplină.

Săptămâna trecută, Armata din Zimbabwe a preluat puterea, cu scopul declarat de a opri „criminalii” din jurul preşedintelui, care cauzează probleme sociale şi economice.

Sâmbătă, zeci de mii de zimbabwieni au sărbatorit pe străzile din capitala Harare înlăturarea de la putere a preşedintelui Robert Mugabe, cel care a condus statul de la dobândirea independenţei faţă de Marea Britanie, în 1980.

Robert Mugabe şi soţia sa, Grace Mugabe, au fost excluşi din partidul de guvernământ. Robert Mugabe, în vârstă de 93 de ani, intenţiona să predea şefia statului soţiei sale.

Formaţiunea aflată la guvernare a mai anunţat că Mugabe trebuie să demisioneze din funcţia de preşedinte până luni la prânz, în caz contrar vor fi demarate procedurile de punere sub acuzare şi ulterior demitere.

Partidul a decis numirea în funcţia de preşedinte a lui Emmerson Mnangagwa, fostul vicepreşedinte demis de către Robert Mugabe acum două săptămâni.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 05.09.2026 05.09.2026 13:34 512 Horoscopul zilei 05.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri