Cea mai PUTERNICĂ forţă a Rusiei: „Erau ţinuţi într-un bloc cu 10 etaje şi controlau tot ce se ştie despre Kremlin”
2250
Sute de bloggeri ruși sunt plătiți de Moscova pentru a inunda internetul cu comentarii antioccidentale și pro-Kremlin, scrie joi publicația The Guardian, care publică mărturiile a doi astfel de informaticieni care au lucrat în cadrul unei structuri specializate.
Activitatea lor se desfășura la Sankt-Petersburg, într-o clădire de patru etaje pe care scria „Business centre”, în realitate sediul unei armate secrete de „troli”, adică informaticieni a căror misiune este să posteze pe forumurile, chaturile și rețelele de socializare din Rusia și străinătate, precum și în secțiunile de comentarii ale publicațiilor occidentale, în special idei ce pun într-o lumină favorabilă Kremlinul.
Cei doi informaticieni intervievați de The Guardian descriu un regim draconic în respectiva instituție, de exemplu ei primind amenzi dacă întârziau chiar și câteva minute sau dacă nu își atingeau targetul de postări, în timp ce salariul de circa 45.000 de ruble (790 de dolari) le-a fost plătit mereu neoficial, nefiind angajați cu forme legale, singurul document semnat fiind un angajament de confidențialitate. Ei nu aveau voie să dezvăluie niciunuia dintre prieteni cu ce se ocupă, iar pe rețelele de socializare unde activau foloseau doar pseudonime. Activitatea se desfășoară în grupuri de circa 20 de „troli”, iar fiecare grup este controlat de trei editori, care verificau postările și percepeau amenzi dacă acestea nu se conformau criteriilor ideologice sau erau făcute cu copy-paste.
Vizualizarea postărilor arată strategia urmărită. Astfel, postări despre subiecte diverse si fără tentă politică, precum „cele mai frumoase 20 de castele din Europa” sau „indicii că nu te întâlnești cu fata potrivită” sunt intercalate printre postări despre Ucraina ori care sugerează că liderul opoziției ruse, Alexei Navalnâi, este corupt. Instrucțiunile despre postările politice sunt date în fiecare dimineață, având denumirea de „sarcini tehnice”, în timp ce „postacii” au deplina libertate să le aleagă pe cele apolitice, citează antena3.ro.
12.03.2026
11:36
21.08.2024
09:14
07.03.2024
09:25
15.12.2023
09:59
14.12.2023
16:14
16.10.2023
09:34
12.10.2023
12:37
06.10.2023
15:59
28.04.2023
10:38
09.12.2022
10:28
11.09.2026
18:40
11.09.2026
17:38
11.09.2026
17:27
11.09.2026
15:45
11.09.2026
15:30
11.09.2026
14:55
11.09.2026
14:54
11.09.2026
14:36
11.09.2026
14:17
11.09.2026
13:53
11.09.2026
13:50
11.09.2026
13:39
11.09.2026
13:34
11.09.2026
13:34
11.09.2026
13:33
11.09.2026
12:58
11.09.2026
12:45
11.09.2026
12:31
11.09.2026
12:05
11.09.2026
12:04
11.09.2026
10:53
11.09.2026
10:16
11.09.2026
10:07
11.09.2026
10:00
11.09.2026
10:00
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Mihai Popșoi a discutat la Vilnius cu conducerea Seimasului despre integrarea europeană și securitate
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova


















