Cazimir Țino // Unitate și separatism

Sine ira et studio

Un motiv important pentru care unii oameni nu se înțeleg unii cu alții este definirea greșită a termenilor sau lipsa oricăror definiri ale acestora. De aceea, în orice dezbatere este esențială definirea exactă a cuvintelor. Ca în regulile Universității Oxford. Fără un acord, fie și implicit, asupra a ceea ce înțelegem printr-un termen sau altul, riscăm să nu avem un dialog, ci doar două (sau mai multe) monologuri. Definiția sintetică a separatismului, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române (DEX) este: „Tendință de separare, de desprindere dintr-un grup social (constituit); atitudine singuratică. Mișcare a minorităților naționale pentru a forma un stat independent sau o regiune autonomă”. Dacă extrapolăm această definiție asupra situației politice din interiorul și din jurul a ceea ce este astăzi Republica Moldova, putem identifica trei paliere ale tendințelor separatiste și anume:

Separatismul intern. Se manifestă pregnant și dureros în stânga Nistrului, cea ocupată de armata rusă și numită, colocvial, Transnistria. Asupra acestui teritoriu autoritățile de la Chișinău nu mai au controlul, de facto, de peste 30 de ani. Ca și asupra vechii vetre moldovenești a Tighinei, deși situată la dreapta Nistrului. Cauzele și istoricul situației sunt bine cunoscute. Ca și impotența și/sau interesul atâtor guverne ce s-au perindat pe la Chișinău din 1992 încoace. Acestei răni deschise i se poate adăuga încă una, oblojită, dar nevindecată: cea a autonomiei zis găgăuze. Spun „zis”, pentru că scopul oficial și declarat al acestei autonomii, cel de prezervare a limbii, culturii și tradițiilor găgăuze nu a fost atins încă. Dimpotrivă, procentul găgăuzilor care au ca limbă maternă și de comunicare cotidiană găgăuza a tot scăzut, din 1990 și până acum. Paradoxal, rusificarea acestei zone s-a extins în perioada dată. La fel și cu minoritatea bulgară, concentrată mai ales în raionul Taraclia. Toate acestea sunt sau prezintă riscuri de separatism, în diferite grade. Care separatism a fost calificat drept infracțiune în Codul Penal al R. Moldova abia pe 18 martie anul acesta! Iar legea, după cum se știe, nu are efect retroactiv. Mai mult, vom observa că, pe de o parte, R. Moldova este stat unitar, iar pe de altă parte același stat R. Moldova admite existența, în anumite condiții, a unor unități teritorial-administrative autonome pe criterii etnice. O contradicție flagrantă, așadar. Pe fondul lipsei caracterului național al statului din Constituție.

Separatismul regional sau provincial. Este cel care conceptualizează, caută să justifice, respectiv acționează în direcția separării unei părți a națiunii de întregul căreia aceasta îi aparține. Adică, exact ceea ce fac de circa 100 de ani cei care, slujind unor scopuri străine din Răsărit, caută să justifice existența unei limbi, a unui popor, iar în ultimă instanță a unui stat moldovenesc (legal, dar nu legitim), diferite și deci separate de limba română, națiunea română, respectiv Statul Român. Din neștiință – cei mai mulți; din ură față de etnosul românesc – unii; din interes personal – alții. De facto, populația titulară majoritară și autohtonă de la stânga Prutului este parte constitutivă a națiunii române. De jure, în sprijinul acestei realități stau: limba oficială a statului, care este româna; istoria ce se studiază în instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal: cea a românilor; simboluri naționale ale statului moldav: drapelul tricolor românesc, stema (parțial), chiar și imnul (până în 1995); organizarea canonică a bisericii ortodoxe de aici (prin Mitropolia Basarabiei, parte componentă a Patriarhiei Române. Cealaltă structură ecleziastică pretins ortodoxă nu este canonică, ci face parte din Patriarhia Rusiei, iar o biserică moldovenească autocefală nu există în general) – și exemplele ar putea continua. La toate acestea mai putem adăuga și realitatea cetățeniei române, pe care au redobândit-o circa 1 200 000 dintre românii basarabeni. Adică, peste o treime din numărul total al cetățenilor moldoveni. Să subliniem încă o dată că actuala Republică Moldova nu este succesoarea de drept a vechiului stat feudal al Moldovei (dispărut, prin unire cu Muntenia, în 1859/1862), ci este moștenitoarea RASS Moldovenești (din cadrul RSS Ucraineană) din 1924, respectiv a RSS Moldovenești din 1940/1944. De aceea am spus că existența acestui stat este una legală, dar nu legitimă și nici naturală.

În sfârșit separatismul, să-i spunem, continental. R. Moldova se află dintotdeauna pe continentul european, mai exact în partea central-sud-estică a acestuia. Este un dat al geografiei pe care nici bolșevicii n-au putut să-l schimbe. Mai mult, poporul român de aici este unul romanic, parte integrantă a latinității – deci, eminamente european. Cultura lui, civilizația materială, spiritualitatea, toate acestea sunt de esență europeană, având la temelia lor civilizația romană, cultura elenistică și religia creștină. Ca să nu mai spunem că, până prin anii ’40, Occidentul începea la Nistru (în curând va începe la Don, dar asta este altă poveste). R. Moldova a fost ținută dinadins, de peste 30 de ani, între două lumi, fiind parte atât a unor organisme europene, cât și a altora, (eur)asiatice. Însă este clar că atât Basarabia istorică, cât și actuala R. Moldova nu aparțin lumii orientale, cu atât mai puțin lumii ruse. Ci spațiului european de cultură, civilizație și spiritualitate din care a fost smulsă prin forță și diktat și la care trebuie să revină. Cum? Prin părăsirea ultimelor structuri internaționale de factură rusească din care încă face parte. Inclusiv ieșirea „pe bune” din CSI. Prin continuarea integrării în structurile euro-atlantice. Și da, inclusiv prin apropierea de NATO. Dar, mai ales, printr-o educație de înaltă clasă a generațiilor tinere și foarte tinere, singurele neinfestate de microbul comunist și, deci, în măsură să producă o schimbare reală și de substanță. În sens național.

Actuala conducere de la Chișinău, aflată practic la jumătatea mandatului parlamentar și de guvernare, a întreprins, timid, unii pași necesari. Puțin și lent, raportat la necesități și la imperative. Mult și rapid, raportat la lentoarea cu care (nu) s-au schimbat lucrurile până acum, cât și la lipsa cronică de specialiști. Ca întotdeauna când facem judecăți de valoare, depinde la ce ne raportăm. Actuala putere insistă aproape exclusiv pe ceea ce se cheamă integrarea europeană. Foarte bine. Este o condiție necesară. Dar nu suficientă. Combaterea „separatismului continental” ar trebui să meargă mână în mână cu combaterea și pedepsirea separatismului prevăzut – în sfârșit! – de prevederile articolului 340 indice 1 Cod Penal. Și, tot în paralel, ar trebui ca discursurile care ni se servesc la București de vremelnicii stăpâni ai zilei de la Chișinău să fie aceleași cu cele perorate în R. Moldova. Ca să evităm fariseismul și ipocrizia. Și pentru a uni real cele două maluri de Prut. Restul sunt vorbe, în care oamenii nu mai cred...

În concluzie: nu insistența actualei guvernări PAS pe măsurile de integrare europeană sunt problema. Acestea sunt necesare. Dar ar trebui să meargă în tandem cu lichidarea, conform legii, a tendințelor și structurilor separatiste din interior. Mai ales că, din punctul acesta de vedere, R. Moldova beneficiază de o fereastră de oportunitate nemaivăzută din 1992 încoace. Pe care actuala conducere o poate fructifica în interesul național sau o poate rata. Eu aș paria pe a doua variantă, dar aș fi fericit să pierd pariul. Și, de asemenea, pe unul și același discurs atât cel public și oficial, cât și cel informal, la București ca și la Chișinău. Ca să nu se mai „primească” că una zicem în afară și alta fumăm acasă. Nimeni nu e prost să nu vadă asta! Asumarea publică, apăsată, a identității ar fi primul pas. PAS îl va face oare?...

Unitate (DEX): Însușirea a tot ce constituie un întreg indivizibil. Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil. Și, pentru că tot fac paradă popii rusofili de pioșenia lor, să le aducem aminte că diavol vine din grecescul diabolos, care are sensul de a dezbina, a separa. Și care diavol este (și) tatăl minciunii. De aceea, pe minciună nu se poate clădi curat și trainic. Iar adevărul este numai unul, oricât ar fi de dureros sau inconfortabil pentru unii. Să nu ne lăsăm dezbinați și să recunoaștem ceea ce este de domeniul evidenței: suntem români și, prin asta, (foarte) europeni. Iar R. Moldova, așa ne-legitimă cum este, are dreptul de a fi un stat unitar și național, fără teritorii ocupate și fără autonomii drept coloană a V-a. Și are și dreptul de a fi sprijinită de Țara de-acasă și de a reveni la ea când dorul o va cuprinde cu adevărat.