Cazimir Țino // Argumente pentru Unire - integrarea europeană

Sine ira et studio

Se tot discută, de mai bine de treizeci de ani încoace, despre integrarea europeană a Republicii Moldova. Și, într-adevăr, este ceea ce își doresc cei mai mulți cetățeni, ca și o parte importantă din clasa politică din Chișinău (cel puțin declarativ). S-au făcut și câțiva pași în anii de independență a republicii. Sub aspectul acordurilor internaționale dintre R. Moldova și UE, există un număr de 30 de Tratate, Acorduri sau Convenții, în varii domenii, pe care cele două entități le-au semnat în perioada anilor 1994 – 2017. Pe masa Ministerului de Externe (și al Integrării Europene!) stau în așteptare trei astfel de documente, nesemnate încă.

Iată o listă succintă a celor mai importante acorduri dintre UE și R. Moldova:

-Acordul de Parteneriat și cooperare (semnat: 28.11.1994, în vigoare: 01.07.1998)

-Charta Europeană a Energiei (semnat: 17.12.1994, în vigoare: 16.04.1998)

-Acordul privind Comerțul cu Textile (semnat: 31.01.1997, în vigoare: 01.07.1997)

-Recomandarea Consiliului de Cooperare UE – RM asupra implementării Planului de Acțiune dintre UE și Republica Moldova (semnat: 22.02.2005)

-Acordul dintre UE și RM asupra facilitării vizelor (semnat: 10.10.2007, în vigoare: 01.01.2008)

-Protocolul privind accederea RM la Tratatul de Înființare a Comunității Energetice (semnat: 17.03.2010, în vigoare: 01.05.2010)

-Protocol la Acordul de Parteneriat și Cooperare dintre UE și RM privind Acordul-cadru dintre UE și RM asupra principiilor generale de participare a Republicii Moldova în programele Uniunii Europene (semnat: 30.09.2010, învigoare: 01.05.2011)

-Acordul dintre UE și RM privind protecția indicațiilor geografice ale produselor agricole și alimentare (semnat: 26.06.2012, în vigoare: 01.04.2013)

-Acord asupra Spațiului Aerian Comun între UE și RM (semnat: 26.06.2012, în vigoare: 02.08.2020)

-Acord între UE și RM de stabilire a unui cadru pentru participarea RM la operațiile UE de gestionare a crizelor (semnat: 13.12.2012, în vigoare: 01.07.2013)

-Acordul de Asociere între UE și RM (semnat: 27.06.2014, în vigoare: 01.07.2016)

-Acordul dintre UE și RM privind procedurile de securitate pentru schimbul și protecția informațiilor clasificate (semnat: 31.03.2017, în vigoare: 01.01.2018).

Să observăm mai întâi care sunt ariile acoperite de toate aceste înțelegeri cu UE. Și, mai ales, câte dintre celelalte aspecte ale vieții economice, sociale, politice au rămas încă descoperite sau neabordate deloc. Să menționăm apoi că, în același interval de timp, România a semnat și a implementat, în relația sa cu UE, nu mai puțin de 186 de Acorduri și Tratate. Diferența vorbește de la sine. În sfârșit, este legitim de a ne pune întrebarea: se putea face mai mult de către Republica Moldova pentru alinierea la standardele de calitate și eficiență ale UE? Evident, da! Se putea face mult mai mult și mult mai repede, dacă ar fi existat o reală voință politică. Dacă progresele pe care, de bine, de rău, R. Moldova le-a făcut nu s-ar fi datorat împinsului de la spate, de parcă nu e în interesul conducătorilor de la Chișinău ca poporul să trăiască mai bine, în libertate și prosperitate. Dacă nu s-ar fi furat cu carul din această republică și nu ar fi fost condusă autoritar de vechii comuniști sovietici, de odraslele lor sau de tot felul de mafioți. Dar cum jeluitul nu ajută prea mult, să trecem la soluțiile concrete ce ne stau în față, în privința integrării europene. Și aici există, teoretic, două soluții:

I Soluția aderării Republicii Moldova, ca stat independent, la Uniunea Europeană

Să vedem care sunt exemplele concrete de pe harta politică a Europei: În prezent, patru țări candidate sunt în plin proces de negociere a aderării: Muntenegru, Serbia, Albania, Macedonia de Nord. Trei țări au depus cererea de aderare la UE, recunoscându-li-se statutul de stat candidat: Ucraina, Republica Moldova și Bosnia-Herțegovina. În sfârșit, două alte țări și-au depus cererea de aderare la UE, așteptând încă recunoașterea candidaturii lor: Georgia și Kosovo. În plus, Georgia s-a retras din CSI în 2008, iar Ucraina în 2018. R. Moldova încă nu... Așadar, pe ultimul loc se regăsește Republica Moldova. Aceasta, deși a semnat Acordul de Asociere în 2014, deși toată protipendada politică se bate cu cărămida-n piept că vrea integrare, deși toți se dau care mai de care mari proeuropeni, deși s-a vorbit de depunerea cererii pentru anul 2015, apoi 2017, apoi s-a amânat pentru 2019 (când România a deținut Președinția Consiliului Uniunii), cu toate acestea deci, nu s-a întâmplat nimic. Șansa sprijinului românesc în 2019 a fost ratată și noroc cu cererea Ucrainei, din 28 februarie 2022, urmată și de cererea Chișinăului, la 3 martie 2022. În schimb, R. Moldova a rămas încă membră în CSI, ba mai mult, a devenit, grație domnului Igor Dodon, membru-observator al Uniunii Economice Eurasiatice (la 14.04.2017). Să presupunem, însă, ca exercițiu de naivitate, că R. Moldova va recupera și își va coordona eforturile cu Kievul și Tbilisi ca să ,,prindă trenul” integrării. Să vedem, deci, ce ar presupune asta și cam cât timp ar lua (îmi vine să zic: peste câte generații).

Aderarea la UE presupune următorii pași obligatorii și concreți:

1.Începerea negocierilor unui Acord de Asociere la UE (acest pas s-a făcut deja);

2.Semnarea Acordului de Asociere (semnat de Moldova la 27.06.2014);

3.Intrarea în vigoare a Acordului de Asociere (în 01.09.2014 a intrat în vigoare parțial și provizoriu pentru RM, în 01.07.2016 a intrat în vigoare complet și definitiv);

4.Se depune cererea de aderare (Turcia în 1987, Macedonia de Nord în 2004, Muntenegru în 2008, Albania și Serbia în 2009, Bosnia-Herțegovina în 2016, Ucraina, Republica Moldova, Georgia și Kosovo în 2022);

5.Consiliul European cere opinia Comisiei Europene (pentru Turcia în 1987, Macedonia de Nord în 2004, Muntenegru și Albania în 2009, Serbia în 2010, Bosnia-Herțegovina în 2016, Ucraina, R. Moldova și Georgia în 2022);

6.Comisia prezintă chestionarul legislativ (pentru completare) statului aplicant (pentru Macedonia de Nord în 2004, Muntenegru și Albania în 2009, Serbia în 2010, Bosnia-Herțegovina în 2016, Ucraina, R. Moldova și Georgia în 2022);

7.Statul aplicant completează chestionarul (Macedonia de Nord în 2005, Muntenegru și Albania în 2010, Serbia în 2011, Bosnia-Herțegovina în 2018, Ucraina, R. Moldova și Georgia în 2022);

8.Comisia Europeană pregătește evaluarea statului aplicant, precum și rapoartele ulterioare (Turcia în 1989, apoi din nou între 1997-2004, Macedonia de Nord între 2005-2009, Muntenegru în 2010, Albania între 2010-2013, Serbia în 2011, Bosnia-Herțegovina între 2019-2022, Ucraina, R. Moldova și Georgia în 2022);

9.Comisia Europeană recomandă acordarea statutului de Stat-candidat (Turcia în 1999, Macedonia de Nord în 2005, Muntenegru în 2010, Serbia în 2011, Albania în 2013; Bosnia-Herțegovina, Ucraina, R. Moldova în 2022);

10.Consiliul European acordă statutul de Stat-candidat țării aplicante (Turcia în 1999, Macedonia de Nord în 2005, Muntenegru în 2010, Serbia în 2012, Albania în 2014, Bosnia-Herțegovina, Ucraina, R. Moldova în 2022);

--------PAȘII REPUBLICII MOLDOVA S-AU OPRIT AICI------


-----ABIA DUPĂ ACEST MOMENT ȚĂRILE CANDIDATE POT BENEFICIA DE FONDURI DE PREADERARE----

11.Comisia recomandă începerea negocierilor de aderare (Turcia în 2004, Macedonia de Nord în 2009, Muntenegru în 2011, Serbia în 2013, Albania în 2016)

12.Consiliul stabilește data începerii negocierilor (Turcia în 2004, Muntenegru în 2012, Serbia în 2013, Albania în 2018, Macedonia de Nord în 2019)

13.Se dă startul începerii efective a negocierilor (screening) (Turcia în 2005, Muntenegru în 2012, Serbia în 2014, Albania și Macedonia de Nord în 2022);

14.Se deschid primele capitole de negociere (Turcia negociază primele 16 capitole din 33, Serbia primele 22 din 34, Muntenegru a deschis pe toate cele 33 de capitole; Albania și Macedonia de Nord mai așteaptă...);

15.Negocierile de aderare se finalizează pe toate capitolele (Turcia a închis provizoriu doar 1 capitol, Serbia a închis 2, iar Muntenegrul a închis 3);

16.Se semnează Tratatul de aderare a Statului-candidat la Uniunea Europeană;

17.Se ratifică Tratatul de Aderare (dacă nu există surprize: vezi de pildă respingerea semnării Acordului de Asociere a Ucrainei la UE, prin referendumul olandez din 06.04.2016 – 61,6% din cetățenii Țărilor de Jos s-au opus Acordului cu Ucraina! – Norocul Kievului că a fost un referendum consultativ. Dar referendumurile din Franța și Olanda cu privire la Tratatul Constituțional al UE nu au mai fost consultative, ci obligatorii, iar Constituția Europeană a fost respinsă!);

18.Aderarea efectivă a Statului-candidat la Uniunea Europeană.

Adăugăm la cele de mai sus faptul că Europa este cuprinsă, de vreo 15, ani de celebra ,,fatigue” (oboseală) a extinderii, că negocierile de aderare cu Turcia au fost suspendate încă din 2016 (și probabil vor fi anulate definitiv), că Albania și Macedonia de Nord nu au deschis încă niciun capitol de negociere. Cireașa de pe tort este, desigur, retragerea Marii Britanii din Uniune. Acum, să fim cinstiți: în toată agitația Europei, cine are timp și își face griji pentru R. Moldova, cu excepția României? Și, mai ales, dacă socotim timpii de așteptare pentru îndeplinirea pașilor de mai sus (vezi exemplul celorlalte țări candidate), atunci nu câți ani, ci câte generații mai trebuie să treacă prin purgatoriul subdezvoltării, al sărăciei și al disperării oamenilor simpli, pentru ca R. Moldova să ajungă în UE, beneficiind de tote avantajele cunoscute? Când proeuropenii vorbesc de acest subiect, repetați-le întrebarea: în câți ani? În câte generații? Dar va avea loc vreodată această aderare? Sau vom avea soarta Turciei, care s-a agitat din 1987 – deci de 36 de ani! – iar acum este deja lăsată cu ochii-n soare?

Nu mai vorbim de pașii înapoi făcuți în ultimii 7 ani în privința implementării reale și efective a prevederilor din Acordul de Asociere, nu mai vorbim de subdezvoltarea endemică și de cea mai mică putere de cumpărare din Europa (să fim serioși: nu suntem interesanți pentru UE nici măcar ca piață de desfacere), nu mai vorbim de criza demografică ce nu poate susține o creștere economică sănătoasă, nu mai vorbim de gluma numită justiție independentă și imparțială, de furtul nu a unui miliard, ci a câtorva zeci de miliarde în toți acești ani de ,,independență” (altă glumă: independență față de ce?). Și mai ales, ne doare să vorbim că în tot acest timp, tot fugind după morcovul numit integrare, pe care politicieni falși ni-l tot vântură pe la nas, ne mor bătrânii uitați și bolnavi în sate pustiite, ne pleacă copiii în străinătăți pentru o bucată de pâine, ne vedem nepoții prin Skype sau WhatsApp cum cresc și se înstrăinează. Și în tot acest timp, unii și alții ne vând gogoși despre integrarea europeană. Nu mai vorbim despre toate acestea, căci ne doare și ne e a neputință.

Dar atunci, despre ce să vorbim? Cum să rupem odată blestemul ăsta din noi?

Să vorbim așadar despre a doua soluție și despre cum putem face ca să devină prima.

II Soluția aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană prin reUnirea cu România

România este deja membră a UE din 01.01.2007. A trecut deja prin lungul și greul drum al aderării și de aproape 17 ani beneficiază de toate avantajele unui stat membru. Dacă Republica Moldova s-ar uni cu România, atunci, pur și simplu peste noapte, toate aceste avantaje s-ar răsfrânge și asupra cetățenilor moldoveni. Căci legislația românească s-ar aplica imediat și uniform pe tot cuprinsul Basarabiei. Asta înseamnă că: salariile s-ar alinia celor românești (plecând de la salariul minim garantat în România), pensiile la fel, apoi orice copil ar primi alocațiile de sprijin prevăzute de legislația românească. Bursele elevilor, studenților și doctoranzilor ar deveni realitate și la noi, Legea venitului minim garantat s-ar aplica peste tot. Pensiile de stat s-ar completa cu Fondurile private de pensii. Agricultorii ar avea acces imediat la subvențiile prin care orice fermier din România își susține afacerile de ani de zile. Fondurile nerambursabile pe proiecte europene ar fi disponibile în egală măsură și la stânga Prutului. Producătorii basarabeni ar avea instant acces cu toate produsele (și serviciile) lor la o piață de 500.000.000 de consumatori, fără restricții cantitative sau vamale. Infrastructura s-ar dezvolta ca și în țara-mamă și ar apărea și aici autostrăzi, poate încă câteva aeroporturi, și, cel mai important, s-ar reface toată calea ferată cu un ecartament european. Cu ce bani, toate acestea? Cu banii – sume enorme, de peste 300 miliarde de Euro, pe care România și i-a asigurat din toate sursele de finanțare europene pe următorii 7 ani (vezi Bugetul multianual al UE, la care România este beneficiar net, vezi mai noul PNRR, plus o sumedenie de linii de finanțare prin granturi oferite pe diverse capitole de dezvoltare). Unii dintre cei mai mari beneficiari ar fi, fără îndoială, fermierii – căci Politica Agricolă Comună beneficiază de mai mult de jumătate din bugetul de dezvoltare al Uniunii. Cei care au călătorit în România – din ce în ce mai mulți – știu care este diferența vizibilă dintre cele două maluri de Prut. Iar cei care au călătorit mai la vest de România, își pot face o închipuire despre cum va arăta țara în câțiva ani. Nu mai spunem de funcționarea justiției (Laura Codruța Kovesi, pe care unii pro-europeni o laudă din vârful buzelor, este prima Procuroare-Șefă a EPPO și, în această calitate, ar avea prin unire jurisdicție legală până la Tighina, Giurgiulești și Briceni. Desigur, înțelegem că ea ar fi coșmarul multor penali din Basarabia care, evident, sunt împotriva reUnirii).

Dar ce ar trebui făcut pentru ca această reUnire să se transforme din vis în realitate?

Există precedente în istoria noastră: Unirea Basarabiei cu Regatul României, la 27.03.1918, prin votul majorității deputaților din Sfatul Țării.

Există precedente în Europa (și nu numai): Reunificarea celor două Germanii în 03.10.1990.

Există instrumentele juridice necesare admiterii reunificării, prevăzute de Dreptul Internațional aplicabil.

Mai mult, să nu uităm și că peste un milion de basarabeni sunt deja cetățeni români!

În privința pro-europenilor din Republica Moldova, lucrurile nu stau prea diferit. Dacă PAS este acel partid onest proeuropean, de ce a servit guvernul propriu, pe tavă, PSRM-ului în noiembrie 2019? Și de ce, mai ales, nu spune adevărul: că fără reUnire, Moldovei i-ar mai trebui vreo 30 de ani până să fie acceptată pe bune în clubul european? De ce, în perioada guvernării sale, PAS-ul nu a adus Republica Moldova în Grupul de la Craiova, pentru coordonare și intensificare a eforturilor de europenizare? (Apropo, știu ei ce e aia, Grupul de la Craiova?) Și de ce nu pomenește nimic de renunțarea la statutul de observator al Uniunii Economice Eurasiatice? Așa face un pro-european autentic? E logodit cu o europeancă (Acordul de Asociere), vrea s-o ia de nevastă (aderarea la UE), dar se duce între timp la bordelul din colț (desigur, ca observator, nu ca participant)? De ce nu au curajul retragerii R. Moldova din CSI? Adică ucrainienii și georgienii sunt mai fraieri, și ne-am găsit noi, deștepți, să fim vițelul ce suge la două vaci! Pe cine credem că mai prostim așa? Poate doar pe noi înșine. Mai curând aici s-ar potrivi o altă zicală: cine fuge după doi iepuri, nu prinde nici unul!

La 21 mai 2023 președinta ne cheamă la un mare miting, pentru a demonstra voința noastră de a fi europeni. Foarte bine! Suntem europeni, pentru că suntem români. Dar integrarea noastră în structurile euro-atlantice nu se face prin lungile decenii ale integrării ca stat străin. Ci prin reUnirea cu frații noștri, de care ne-au despărțit Hitler și Stalin. Cine gândește altfel ori ne minte, ori este separatist. Căci ne separă de neamul nostru, de patria noastră, de biserica noastră. Să luăm aminte!