Câtă încredere putem avea în termenul de valabilitate al alimentelor. Descoperirea cercetătorilor
2269
Anual, americanii aruncă la gunoi alimente în valoare totală de 165 de miliarde de dolari, chiar dacă, potrivit unei organizaţii, cele mai multe termene de valabilitate sunt „inventate". Potrivit NRDC (National Resource Defense Council), termenele respective nu indică momentul în care alimentele nu mai pot fi consumate, ci pur şi simplu limita la care îşi pierd „calitatea optimă".
USDA (US Department of Agriculture) subliniază că putem consuma alimentele şi după data expirării, deşi nu vom fi niciodată invincibili în faţa unor eventuale boli. „Dacă alimentele nu sunt păstrate în mod corespunzător, apar bacteriile care pot fi dăunătoare", explică specialiştii americani, citaţi de gandul.info.
În general, trebuie să ţinem cont nu de ceea ce scrie pe ambalaj, ci de momentul în care am cumpărat alimentul respectiv şi l-am desigilat.
Carnea de pui
Potrivit USDA, carnea de pui poate fi depozitată în frigider timp de 1-2 zile de la cumpărare. Dacă puiul este gătit şi ambalajul sigilat, alimentul rezistă 3-4 zile în frigider. Odată deschis, puiul va mai fi „bun" timp de 3-4 zile. Still Tasty precizează că puiul poate fi ţinut în congelator timp de 9 luni.
Carnea de vită, porc, miel
Acest produs va fi bun de consumat timp de 3-5 zile lejer. În congelator, carnea poate fi ţinută 6-12 luni şi îşi va păstra calitatea maximă.
Ouăle
Ouăle pot fi depozitate timp de 3-5 zile după cumpărare. Îngheţate, acestea pot fi consumate chiar şi după un an.
Şunca
Cât timp putem ţine şunca în frigider, înainte să o aruncăm la gunoi? Dacă ambalajul nu mai este sigilat, şunca poate fi ţinută în frigider timp de două săptămâni. După deschiderea ambalajului, şunca poate fi consumată după maximum șapte zile.
Nucile
Pot fi ţinute maximum 12 luni în cămară, scrie StillTasty.
Un borcan deschis de unt de arahide
Dintr-un borcan desfăcut de unt de arahide, consumatorul se poate delecta 3-4 luni, dacă este ţinut în debaraua casei. Refrigerat, untul de arahide poate fi consumat mai mult timp.
Tăiţeii lasagna
Deschisă sau nu, o cutie de tăiţei lasagna poate fi consumată în siguranţă chiar şi după trei ani.
Ciocolata
Ciocolata ambalată poate fi păstrată mai mult timp decât am fi crezut. StillTasty ne sfătuieşte să depozităm ciocolata la temperatura camerei timp de 6-9 luni (chiar dacă ambalajul este desfăcut).
De asemenea, ciocolata poate fi conservată cu ajutorul temperaturilor scăzute. „Ca regulă generală, refrigerarea poate „prelungi" termenul de valabilitate cu 25%, în timp ce congelarea îl poate prelungi cu 50%. Cutia de ciocolată trebuie pusă într-o pungă de plastic special concepută pentru îngheţ şi produsul va rezista 12-18 luni", scrie StillTasty. Totuşi, în cazul produselor din ciocolată realizate în casă, durata de „viaţă" este de 2-3 săptămâni.
Laptele
Dacă laptele este ţinut în frigider, poate fi consumat şi la o săptămână după termenul de expirare. Putem extinde valabilitatea laptelui prin congelare. Bineînţeles că dacă laptele miroase sau arată necorespunzător, poate fi aruncat la gunoi.
Iaurtul
Iaurtul ambalat, refrigerat, poate fi ţinut până la 7-10 zile în frigider. Îngheţat, acesta se păstrează 1-2 luni. Odată deschis, iaurtul va avea un gust optim timp de 5-7 zile.
Somonul
Somonul ambalat poate fi ţinut în frigider până la două zile de la data cumpărării. Congelat, acesta rezistă 2-3 luni.
Ketchup-ul
În cămară, ketchup-ul rezistă chiar şi un an. Desfăcut, acesta este bun de consum o lună (debara) şi şase luni (frigider).
Vinurile
Un vin roşu desfăcut îşi va menţine prospeţimea timp de 3-5 zile în frigider. În congelator, poate fi consumat chiar şi după 6 luni. Acelaşi interval este valabil şi în cazul vinului alb.
Sticlele sigilate de vin roşu sau alb vor fi bune de consum chiar şi după trei ani. Să mai spunem şi că un vin bun poate fi bun chiar şi după un secol?
Mierea
Mierea poate fi ţinută în cămară oricât de mult doriţi, scrie StillTasty.
30.01.2019
09:20
3421
ZECE alimente care te îmbătrânesc
11.01.2019
12:05
2867
Alimentele care îți DEREGLEAZĂ metabolismul
24.12.2018
18:30
2831
Cele mai bune alimente antioxidante pe care să le incluzi în dietă
19.12.2018
08:01
2475
De ce ne îngrășăm în post? Alimentele pe care trebuie să le eviți în această perioadă
14.11.2018
12:10
4211
MEDIC NATURIST // Alimentele vă vindecă, NU pastilele!
05.11.2018
09:01
2440
ȘAPTE gustări sănătoase care îngrașă
26.09.2018
09:03
2605
Combinații de alimente pe care TREBUIE să le mănânci mereu împreună!
07.09.2018
10:01
3176
TOP alimente rele pentru siluetă
14.08.2018
07:30
2841
Cinci alimente care produc reacții CIUDATE în corp
25.07.2018
09:01
2795
ALIMENTE pe care să nu le încălzești NICIODATĂ în cuptorul cu microunde
04.07.2018
07:30
3268
TOP cele mai sănătoase alimente pentru CREIER
29.05.2018
08:02
4456
Alimentele benefice pentru PANCREAS. Îl mențin sănătos
15.05.2026
02:59
238
Juriul decide soarta OpenAI în procesul Elon Musk vs. Sam Altman și Microsoft
15.05.2026
01:22
340
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
14.05.2026
23:22
402
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
14.05.2026
22:57
397
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
14.05.2026
22:44
330
YouTube Shorts și podcasturile video cuceresc sufrageria: 2 miliarde de ore urmărite pe televizoare în fiecare lună
388
Argentina caută sursa focarului de hantavirus de pe nava de croazieră, dar Ushuaia respinge acuzațiile privind „pacientul zero”
14.05.2026
21:10
389
OpenAI recunoaște furt de date interne după compromiterea unor proiecte open source
14.05.2026
20:57
416
Vreme plăcută și mai caldă în Republica Moldova, vineri 15 mai 2026
14.05.2026
20:51
454
Cerebras deschide sezonul IPO 2026: listare uriașă de 5,5 miliarde de dolari și evaluare de 56,4 miliarde
14.05.2026
19:51
468
Maia Sandu consolidează parteneriatele europene: întrevederi la Chișinău cu miniștrii de externe ai Elveției, Norvegiei și Franței
14.05.2026
19:39
465
Spotify adoptă tehnologia video HLS de la Apple pentru podcasturi și deschide creatorilor distribuție și monetizare pe mai multe platforme
14.05.2026
17:49
597
Investigator de spyware demască o amplă operațiune a hackerilor guvernamentali ruși care încearcă să preia conturi Signal
14.05.2026
17:37
527
Un simplu TEST din sânge îți spune cât vei trăi. Ce s-a descoperit despre noul „ceas biologic”
14.05.2026
16:53
539
Liceul de arte „Elena Alistar” din Chișinău, modernizat energetic cu sprijinul partenerilor europeni și al Regatului Norvegiei
14.05.2026
16:48
1553
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Începutul sfârșitului pentru Ceban? Irina Gutnic depune PRIMUL denunț la CNA împotriva primarului general
14.05.2026
16:08
488
Testarea națională la matematică în format digital, extinsă la zeci de mii de elevi din toată țara
14.05.2026
15:35
485
MEC deschide drumul absolvenților de colegii spre universități: credite recunoscute și traseu flexibil de continuare a studiilor
14.05.2026
15:31
528
Dorin Junghietu anunță la Atena: Moldova își modernizează sistemul energetic prin interconectări cu România și dezvoltarea energiei verzi
14.05.2026
14:28
519
Traducătorul tău personal, direct în ureche: 100 de limbi străine accesibile în timp real cu noile căști AI
14.05.2026
14:22
605
Valeriu Chiveri discută cu șeful diplomației norvegiene despre reintegrarea regiunii transnistrene și sprijinul pentru suveranitatea Republicii Moldova
14.05.2026
12:30
707
Ministerul Energiei lansează, alături de partenerii internaționali, un cadru comun pentru securitatea cibernetică în sectorul energetic
14.05.2026
12:16
638
Premierul Alexandru Munteanu cere sprijinul OSCE pentru reintegrarea Republicii Moldova și consolidarea securității regionale
14.05.2026
12:11
684
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
14.05.2026
11:03
741
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
14.05.2026
09:45
1464
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
760
Horoscopul zilei 14.05.2026
Juriul decide soarta OpenAI în procesul Elon Musk vs. Sam Altman și Microsoft
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














