Bumacov pleacă la Moscova pentru a discuta RELUAREA exportului de produse moldoveneşti în Rusia
1612
Ministrul în exerciţiu al Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, va pleca peste aproximativ două săptămâni la Moscova pentru a relua discuţiile cu reprezentanţii „Rosselhoznadzor” în vederea anulării embargourilor pentru produsele din R. Moldova.
„De fapt, am avut şi o înţelegere ca, până la sfârşitul acestui an, să discutăm problemele exportului de fructe, legume, carne. Însă, am convenit că, totuşi, mai bine să revenim la aceste discuţii după Anul Nou. Ar fi bine ca, începând cu anul viitor, să se întoarcă merele noastre pe piaţa Rusiei”, a declarat Vasile Bumacov pentru TV7.
Ministrul a lăsat să se înţeleagă faptul că, pe 15 ianaurie 2015, ar putea pleca la Moscova şi speră ca negocierile să fie eficiente.
Potrivit lui Bumacov, pierderile în urma embargourilor impuse de Rusia în vara 2014 nu sunt mari. „La nivel de ţară nu este aşa mult 10-15 milioane de dolari. Este mult pentru cel care a pierdut piaţa, pentru acei agricultorii care au avut de suferit”, a precizat ministrul pentru aceeaşi sursă.
Amintim că, înainte de ratificarea Acordului de Asociere a R. Moldova cu UE, Rusia a interzis importurile de vinuri moldoveneşti, iar pe parcursul anului 2014, după semnarea acordului respectiv, a interzis şi fructele, cărnurile şi conservele moldoveneşti pe piaţa sa.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor















