Unde s-a păcălit Putin?

Prezentul continuu

Deşi ratingul său atinge pe plan intern cote maxime, el bucurându-se în aparenţă de triumful alipirii Crimeii, preşedintele rus s-a prins singur într-o cursă extrem de periculoasă. Piciorul, pe care şi l-a băgat în capcană, îi sângerează puternic şi riscă să-i provoace cangrenă.

Unde dai şi unde crapă

Ce a urmărit şi ce-a obţinut Putin, este clar. Fiind înfrânt în bătălia cu Maidanul, liderul de la Kremlin, ca să nu piardă întreg războiul, a mutat disperat în Crimeea, crezând că ocuparea în forţă a peninsulei va stârni o reacţie în lanţ în toată Ucraina sau cel puţin în sud-estul ei.

N-a fost să fie. Chiar dacă situaţia în mare parte rămâne încă imprevizibilă şi lucrurile pot degenera, nu încape îndoială că intervenţia nu s-a soldat cu rezultatul scontat. Din contra. A creat Rusiei mari dificultăţi pe tabla de şah.

Finlandizarea Ucrainei prin federalizare a eşuat. Putin nu a ajuns la Nistru şi gurile Dunării, după cum îşi propunea. Chiar dacă admitem că agenturile ruse pot provoca noi reacţii centrifugale în ţara vecină, este limpede de pe acum că Moscova riscă să fie antrenată într-un război de uzură care îi va fi fatal.

În aceste împrejurări, Rusia a pierdut nu doar Ucraina poate pentru totdeauna, ci şi celelalte două republici ex-sovietice din spaţiul european al defunctei URSS. Anexarea Crimeii a împins Kievul, Chişinăul şi Tbilisi în braţele UE şi NATO, comunitatea euroatlantică fiind astăzi mai dispusă ca oricând să le adopte.

Moscova este izolată pe plan internaţional, iar statutul şi reputaţia ei au fost coborâte în lume. În ciuda faptului că îşi fac curaj, luând în derâdere sancţiunile occidentale, nota de plată pe care ruşii vor fi obligaţi s-o plătească pentru această aventură va fi imensă.

Zece erori capitale

Ceva n-a luat foc în criza ucraineană. Unde a dat-o în bară Putin?

Din punctul nostru de vedere, preşedintele rus, anexând Crimeea, a comis cel puţin zece erori de calcul care se întorc acum ameninţător împotriva lui. Să le luăm pe rând.

Prima. Putin a greşit grav când şi-a închipuit că Occidentul este la fel de dependent economic de Rusia precum Rusia de Occident. Lucrurile nu stau deloc aşa. Doar Moscova suferă de o dependenţă patologică. Mai bine de jumătate din bugetul său federal, bunăoară, este format din vânzarea resurselor energetice. Încă o treime - din comercializarea altor materii prime. În acelaşi timp, în 2013, doar 3,3 la sută din exporturile RFG (36 din 1 094 de miliarde de euro) au mers în Rusia. Totodată, importurile germane de gaze ruse (circa 27 la sută) pot fi diminuate. De unde şi concluzia că ţările UE, ca să nu mai vorbim de SUA, sunt în măsură să se dispenseze de comerţul extern cu Moscova.

A doua. Kremlinul n-a prevăzut faptul că Occidentul va pune interesele securităţii naţionale şi statu-quo-ului mondial mai presus de interesele economico-financiare. Se considera că Washingtonul şi ţările Uniunii Europene vor ţine seama de dorinţa cercurilor de antreprenori de a nu pune mare presiune pe Moscova. SUA şi UE au fost însă de acord să suporte unele inconveniente economice minore pentru a pricinui Rusiei nişte pagube serioase, pedepsind astfel atentatul ei la ordinea mondială.

A treia. Liderul de la Kremlin a subestimat reacţia SUA. Cu toate că sancţiunile americane erau previzibile, Kremlinul a sperat că acestea vor fi suportabile, având în vedere schimburile comerciale modeste dintre cele două ţări. În plus, el n-a prevăzut că Barak Obama se va înverşuna să-şi adjudece nu doar sprijinul UE, ci şi cel global. Drept rezultat, în urma unui spectaculos efort diplomatic, preşedintele SUA a creat o coaliţie internaţională împotriva agresiunii ruse, care se întinde de la Arabia Saudită până la Australia.

A patra. Putin s-a păcălit în totalitate în ceea ce priveşte atitudinea Germaniei. Supraevaluând dependenţa acesteia de gazul rusesc, dar şi interesele businessului, el era convins că Berlinul se va mulţumi cu o condamnare orală a intervenţiei în Crimeea. În realitate, replica Angelei Merkel a fost intransigentă, cancelarul german, secundat de preşedintele francez Francois Hollande, a mobilizat exemplar toate ţările UE împotriva agresiunii ruse.

A cincea. O greşeală uriaşă a fost miza Kremlinului pe susţinerea Chinei. Pornind de la faptul că aceasta a ocupat în 1950 Tibetul, Putin a crezut că Beijingul, dintr-un sentiment de complicitate, se va solidariza cu alipirea Crimeii. În plus, Moscova lua în calcul şi tensiunile tot mai accentuate dintre China şi Japonia, dar şi cele dintre China şi SUA, considerând că toate aceste animozităţi îi dau ei apă la moară. Din nefericire pentru Putin, liderul chinez Si Jinping caută pentru moment să evite o confruntare majoră cu Occidentul, având mare nevoie de pieţele acestuia. Ca să nu mai spun că în cazul în care ar fi sprijinit anexarea Crimeii, Beijingul risca să încurajeze separatismul uigurilor în propria ţară.

A şasea. Putin a dat chix chiar în Uniunea Vamală. Kazahstanul nu doreşte să recunoască anexarea Crimeii, iar Belarusul, neglijând presiunile Moscovei, refuză să boicoteze noile autorităţi de la Kiev. Astfel, proiectul integraţionist al Kremlinului, în loc să se consolideze, a devenit mai incert ca oricând.

A şaptea. Moscova nu s-a aşteptat la palma usturătoare pe care i-a dat-o comunitatea internaţională. Nici URSS nu era condamnată la ONU de 100 de ţări, după cum s-a întâmplat acum cu Rusia. Deloc întâmplător, anume după votarea în Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a rezoluţiei de condamnare a anexiunii Crimeii, Kremlinul a început să bată în retragere: Putin l-a sunat pe Obama pentru a se explica, iar Lavrov a cerut o întrevedere cu Kerry, toate aceste discuţii soldându-se cu evacuarea trupelor ruse de la graniţa cu Ucraina.

A opta. Oprobriul internaţional i-a dat peste cap planurile lui Putin de a profita de pe urma noului război rece prin crearea şi gestionarea unei proprii coaliţii antioccidentale din care ar fi făcut parte China, India, Argentina, Brazilia, Afganistan, Iran şi alte state. Totul a căzut, iar spectrul izolării se ridică tot mai pregnant asupra Kremlinului.

A noua. Putin a exagerat potenţialul separatist al populaţiei rusofone din estul şi sudul Ucrainei. La Moscova se credea că aceasta, încurajată de forţele speciale ruse, va declanşa puternice procese secesioniste la Harkov, Doneţk, Odesa etc. Programul minim era formarea în sud-est a unui nou stat Novorosia, pe care Rusia să-l recunoască mai devreme sau mai târziu. Programul maxim era preluarea controlului asupra Kievului şi a întregii ţări. Deşi o degradare a situaţiei încă e posibilă, Putin a pierdut iniţiativa şi şansele sale de a fragmenta Ucraina se diminuează pe zi ce trece.

A zecea. Moscova a desconsiderat capacitatea de rezistenţă a Ucrainei, dar şi a Georgiei şi Republicii Moldova, hotărârea lor de a se debarasa efectiv de starea de vasalitate faţă de fosta metropolă. Putin îşi propunea să le intimideze prin anexarea Crimeii. În realitate, el doar le-a întărit în dorinţa de a merge în Europa.