Blestemul LOTERIEI // Ce s-a întâmplat cu această familie după ce a CÂŞTIGAT milioane la loto
3209
foto simbol Un cuplu care a câştigat 40,6 milioane de lire sterline la loto este cel mai recent caz de „victimă a blestemului loteriei”. La fel ca alte cupluri care au câştigat premiul cel mare, Gareth şi Catherine Bull s-au despărţit câţiva ani mai târziu, arată un articol al Daily Mail.
Gareth şi Catherine Bull au devenit milionari peste noapte după ce au câştigat în 2012 peste 40 de milioane de lire sterline la loto. Însă, ulterior, Gareth s-a mutat din casa familiei, în timp ce Catherine continua să locuiască acolo cu cei doi fii adolescenţi.
Bărbatul în vârstă de 45 de ani locuieşte acum într-o cabană cu trei dormitoare, aflată la peste o milă distanţă. „Căsătoria era consumată de ceva timp. Sincer, nu erau foarte bine nici când au câştigat, dar au crezut că acest câştig îi poate ajuta. Dar blestemul loteriei pare să îi fi afectat şi pe ei”, declara o cunoştinţă.
Familia Bull reprezintă, însă, doar unul dintre cazurile care au trecut prin această situaţie. Un alt exemplu sunt Les şi Samantha Scadding, care au câştigat 45,5 milioane de lire în 2009 şi au divorţat în 2013, dar şi Adrian şi Gillian Bayford, care au câştigat 148 milioane lire sterline în 2012, şi s-au despărţit doar un an mai târziu. Jason şi Victoria Jones erau căsătoriţi de mai puţin de o lună, când au câştigat 2,3 milioane de lire în 2004. Perechea a divorţat anul trecut, în august, după ce doamna Jones a întâlnit un om de afaceri de o sută de ori mai bogat decât soţul ei.
Un alt exemplu al „blestemului loteriei” este Jane Park, cea mai tânără câştigătoare, care la 17 ani a câştigat un milion de lire sterline. Câţiva ani mai târziu aceasta a dat în judecată loteria, motivând că „viaţa sa era de 10 ori mai bună” înainte de câştig.
Sursa: businessmagazin.ro
01.02.2019
18:02
31.01.2019
19:02
30.01.2019
20:24
30.01.2019
18:04
28.01.2019
20:02
22.01.2019
18:30
22.01.2019
18:04
19.01.2019
17:04
15.01.2019
19:04
11.01.2019
18:02
11.01.2019
08:04
28.12.2018
19:30
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















