Stiri

Au ucis 12 turişti, crezând că sunt terorişti

Știri 14.09.2015 13:24 Vizualizări1243
Au ucis 12 turişti, crezând că sunt terorişti Wikipedia
Poză simbol

Doisprezece turişti au fost ucişi, iar alţi zece au fost răniţi de către membri ai forţelor de securitate egiptene care au deschis focul asupra unor vehicule cu turişti mexicani, în Deşertul de Vest, a anunţat luni Ministerul egiptean de Interne, relatează CNN.

Atacul a avut loc duminică, într-o „zonă restricţionată”.

Militari şi poliţişti egipteni urmăreau „elemente teroriste” în zona oazelor, unde au deschis în mod eronat focul asupra unui convoi de patru vehicule cu turişti. Printre victime se află mexicani şi egipteni, a precizat ministerul.

O anchetă a fost deschisă şi este în curs, a anunţat aceeaşi sursă, citată de Mediafax.

Preşedintele mexican Enrique Pena Nieto a deplâns pierderea concetăţenilor săi, într-un mesaj postat pe Twitter.

„Mexicul condamnă aceste acţiuni împotriva cetăţenilor noştri şi a solicitat ca Guvernul egiptean să efectueze o anchetă exhaustivă cu privire la ceea ce s-a întâmplat”, afirmă şeful statului mexican.

Ambasadorul mexican în Egipt oferă ajutor cetăţenilor mexicani răniţi în incident, care au fost spitalizaţi, a adăugat Nieto. El a îndemnat ambasada să suplimenteze personalul pentru a ajuta familiile victimelor.

Pe de altă parte, potrivit ziarului de stat „Al Ahram”, citat de DPA, un schimb de focuri a avut loc în zonă, duminică seara, între forţe de securitate şi presupuşi terorişti.

Şapte „terorişti” au fost ucişi în acest schimb de focuri, potrivit unui oficial din domeniul securităţii.

Un grup cu presupuse legături cu gruparea radicală Statul Islamic (SI) a anunţat duminică faptul că ar fi respins un atac al unor trupe egiptene în Deşertul de Vest.

Regiunea este frecventată de către turişti.

Forţele egiptene de securitate au fost ţinta a numeroase atacuri comise de către militanţi, după îndepărtarea de la putere a fostului preşedinte islamist Mohammed Morsi de către armată, în 2013, în urma unor proteste violente de masă.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.24 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri