Stiri

Asocierea cu UE „dă roade”! Creștere IMPRESIONANTĂ a exportului de fructe și economii de MILIOANE de euro

Economie 24.11.2014 11:26 Vizualizări2158
Asocierea cu UE „dă roade”! Creștere IMPRESIONANTĂ a exportului de fructe și economii de MILIOANE de euro

Experții au monitorizat exportul de produse agricole în UE după două luni de la implementarea Acordului de Liber Schimb și au constatat o creștere uluitoare a livrărilor, în special la mere, prune și struguri de masă.

Economiștii din cadrul Centrului Analitic „Expert-Grup” au prezentat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, rezultatele monitorizării exporturilor de produse agricole în UE după două luni de la implementarea Acordului de Liber Schimb cu UE. Astfel, experții susțin că, deși sectorul agrar este considerat ca fiind cel mai sensibil la noile reguli, au asistat la o creștere impresionantă a exporturilor.

Datele prezentate arată că, în septembrie-octombrie curent, exporturile de vinuri în UE s-au majorat cu 26%, cele de mere – de 2,7 ori, de prune – de 8,1 ori, struguri de masă – de 5,8 ori, porumb dulce congelat – de peste trei ori și cereale – cu 77% față de perioada similară a anului trecut.

Astfel, analiștii economici susțin că implementarea Acordului de Liber Schimb este o oportunitate istorică prin faptul că fermierii vor beneficia de ocazia de a crește datorită informației, suportului tehnic și financiar, pieței de desfacere cu 500 de milioane de consumatori oferite de UE. Expertul Tatiana Savva susține că, doar prin eliminarea barierelor tarifare, agricultorii vor economisi anual 11,2 milioane de euro pe care îi vor putea investi în dezvoltare și modernizare pentru a asigura competitivitatea pe piața comunitară.

„Totuși, pentru descătușarea definitivă a exporturilor moldovenești și pentru valorificarea completă a beneficiilor Acordului de Asociere cu UE, Guvernul trebuie să se focuseze pe obținerea dreptului de a exporta produse animaliere, îmbunătățirea sistemului de calitate și asigurarea unui sistem viabil în domeniul standardizării”, recomandă experții.

Analiștii susțin că au prezentat datele anume despre aceste produse, deoarece pentru ele s-au schimbat imediat regulile de joc. De asemenea, ei spun că această creștere a exportuilor în UE a acoperit pierderile suportate în urma embargourilor rusești.

Amintim că, în timp ce Moscova a impus restricții la livrările principalelor grupe de produse agricole moldovenești prezente pe piața rusă, UE a liberalizat, în premieră, piața pentru vinurile moldovenești și a dublat pentru mai multe produse contingentele admisibile la export.

Autor: Virginia Nica
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri