Andrian Candu îl numește „MĂSCĂRICI” pe Igor Dodon și cere Procuraturii Generale să-l tragă la răspundere pentru denigrare si calomniere. Este vizat și premierul Chicu
2881
Grupul parlamentar „Pro Moldova” respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi cumpărat deputați din fracțiunea PD, așa cum a declarat anterior președintele Igor Dodon, premierul Ion Chicu, dar și conducerea formațiunii lui Pavel Filip. În acest sens, grupul condus de Andrian Candu a solicitat Procuraturii Generale să-i tragă la răspundere pe cei care au „denigrat și calomniat” grupul „Pro Moldova”.
„Gluma măscăriciului se îngroașă. Falsul despre comercializarea pe bandă rulantă a deputaților vine de la Igor Dodon și este multiplicat de exponenții majorității parlamentare PSRM - PD. Este o campanie josnică, prin care cei aciuați accidental la conducerea țării încearcă cu tot dinadinsul să distragă atenția de la ilegalitățile pe care le comit și de la dezastrul în care au adus R. Moldova”, a menționat Candu.
„Am solicitat PG să inițieze un proces, cel puțin contravențional, și să tragă la răspundere juridică pe toți cei care vin cu injurii, calomnii și falsuri către „Pro Moldova”. Solicităm tragerea la răspunderea a președintelui Igor Dodon, a prim-ministrului Ion Chicu, întreaga conducere și deputați ai PD, care au venit cu falsuri grave. Noi nu mai tolerăm aceste minciuni. „Pro Moldova” și deputații care s-au alăturat grupului parlamentar s-au disociat de acțiunile PD absolut conștient și cu responsabilitate pentru funcția pe care o dețin, obținută prin votul cetățenilor”, a declarat deputatul Sergiu Sîrbu.
De asemenea, Sîrbu a precizat că toți colegii săi sunt gata să se prezinte la Procuratură pentru a comunica adevăratele motive pentru care au părăsit PD-ul și a combate falsurile răspândite.
Totodată, reprezentanții grupului desprins de la PD spun că au inițiat mai multe acțiuni în judecată în privința acestor calomnii, începând cu conducerea PD, precum și a mai multor deputați PD, care de săptămâni întregi afirmă că deputații au fost cumpărați cu sume imense.
„A fost anunțată prima ședință de judecată ce ține de apărarea onoarei și demnității și dezmințirea informațiilor false. Toți cei care vor continua să vină cu falsuri cu privire la pretinse acțiuni de corupție vor fi atacați în judecată și în instituțiile de drept cu privire la calomnie”, a conchis Sîrbu.
De menționat că fracțiunea PD a fost părăsită de 14 deputați. 12 dintre aceștia au aderat la „Pro Moldova”, iar doi – la fracțiunea Partidului „ȘOR”.
12.07.2022
14:42
19.02.2021
15:59
18.02.2021
16:14
18.02.2021
11:41
12.02.2021
15:08
19.11.2020
13:32
12.11.2020
13:19
09.11.2020
13:59
05.11.2020
08:30
21.09.2020
14:37
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
12:31
25.10.2026
12:16
25.10.2026
11:14
25.10.2026
10:36
25.10.2026
10:05
25.10.2026
09:47
25.10.2026
09:47
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Poliția nu va lua măsuri suplimentare împotriva soției consilierului guvernamental pentru securitate națională, după o postare despre Palestine Action
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 18.10.2026
Horoscopul zilei 19.10.2026

















