Activizarea TRUPELOR RUSE în Zona de Securitate, discutată la Parlament. „Reprezentanții OSCE ori nu văd asta, ori nu vor să vadă…”
2049
parlament.md Reprezentanții Platformei de consultare și control parlamentar pentru realizarea politicii de reintegrare a R. Moldova au discutat astăzi despre activizarea din ultima perioadă a trupelor ruse, a tehnicii militare în Zona de Securitate, dar și despre faptul că mecanismele de alertă în cadrul OSCE „nu sunt perfecte și funcționează cu deficiențe”.
„Am discutat în detaliu acest subiect. La ședință au fost și reprezentanții Comisiei Unificate de Control (CUC), dar și cei ai Ministerului Apărării. Aceștia ne-au oferit toată informația la nivel de zile, ore… Inclusiv câte camioane, câte coloane, direcțiile de deplasare ale acestora, punctele de destinație. S-a vorbit și despre acțiunile întreprinse de reprezentanții CUC pentru a identifica camioanele militare, blindatele, dar și scopul acestor mișcări”, a declarat președintele Parlamentului, Andrian Candu, după ședința comisiei.
Acesta speră că lucrările în CUC vor fi deblocate odată cu acreditarea atașatului militar al Federației Ruse: „A fost acreditat după o perioadă mai mare… Au avut loc schimbări de candidați”.
În același timp, Andrian Candu s-a arătat nemulțumit de faptul că reprezentanții OSCE nu reacționează prompt atunci când au loc mișcări de trupe în Zona de Securitate și că e nevoie ca Biroul de Reintegrare să transmită sesizări oficiale ca să se ia atitudine.
„Trebuie să constatăm că mecanismele de alertă în cadrul OSCE nu sunt perfecte și funcționează chiar cu deficiențe. Lucrul acesta a fost sesizat de colegii noștri de la Biroul de Reintegrare. Ar trebui să fie perfecționat mecanismul de alertă, de notificare și distribuire a informației. Ceva nu funcționează, ceva e putred atunci când există semnale, există constatări, fotografii, imagini video, informații clare. Reprezentanții OSCE or inu văd asta, ori nu doresc să vadă sau nu știu să transmită informația și să-i sesizeze pe toți cei implicați în formatul de discuții”, a adăugat Candu.
Potrivit spicherului, aceste mișcări de trupe au legătură și cu ultimele evenimente la nivel internațional. „Autoritățile R. Moldova au obținut în ultimul timp mai multe rezultate decât în ultimii ani. Mă refer la Rezoluția ONU privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul R. Moldova, la Rezoluția Adunării Parlamentare a OSCE, Rezoluția Congresului SUA, declarația NATO… După toate acestea, cineva a considerat că trebuie să ne arate unele semnale sau să trimită mesaje. Cert este că urmărim subiectul, nu vom ceda și de fiecare dată vom alerta toate instituțiile internaționale”.
În același context, Andrian Candu i-a asigurat pe locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului situația este sub control și că mai mult a fost vorba de un semnal, nu de un pericol real, legat de mișcările de trupe. „Vom alerta în continuare comunitatea internațională și partenerii noștri referitor la aceste cazuri. Aceste incidente nu prezintă pericol pentru cetățenii R. Moldova, ci sunt mai curând un mesaj de răspuns pentru eforturile întreprinse de autorități pentru retragerea trupelor străine de pe teritoriul țării. Totuși, trebuie să fim atenți și să monitorizăm lucrurile în continuare”, a conchis președintele Parlamentului.
27.12.2021
10:30
15.06.2018
13:30
05.05.2014
15:59
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















