Trupele ruse dislocate în Transnistria ÎNCALCĂ prevederile Acordului cu privire la principiile de reglementare pașnică a conflictului. Misiunea OSCE a fost sesizată
2878
Biroul Politici de Reintegrare a sesizat misiunea OSCE în R. Moldova în legătură cu deplasarea neautorizată a unor coloane de tehnică militară, cu însemnele Federației Ruse, prin perimetrul Zonei de Securitate.
Potrivit Biroului politici de reintegrare, la 14 iunie 2018 a fost fixată deplasarea pe traseul Tiraspol-Grigoriopol-Dubăsari-Râbnița a trei coloane de autocamioane de tip URAL, ZIL, KAMAZ, UAZ, tehnică și blindate militare de tip TAB, DRDM în număr de aproximativ 40 de unități, care erau escortate de mijloace de transport speciale ale așa-numitei structuri milițienești din regiunea transnistreană.
Totodată, în procesul de documentare a acestora, s-a constatat că pe majoritatea din aceste unități era aplicată nejustificat simbolica forțelor de pacificare, în timp ce ultimele nu dispun de asemenea dotări tehnice și reieșind din faptul că o parte din autovehicule aveau aplicate stickere cu drapelul Federației Ruse și numere militare ruse, poate fi presupusă apartenența lor la Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), dislocat ilegal în raioanele de est ale țării.
„Dat fiind că incidentul în cauză s-a desfășurat în perimetrul Zonei de Securitate, cu încălcarea gravă a regimului existent, acest subiect a fost abordat de către partea moldovenească la ședințele Comisiei Unificate de Control și ale Comandamentului Militar. În acest sens, au fost solicitate explicații din partea componentelor Federației Ruse și a Tiraspolului. Reprezentanții Tiraspolului au menționat despre lipsa căreiva implicări a tehnicii și contingentelor așa-numitelor structuri de forță transnistrene, iar exponenții Federației Ruse au precizat că se vor documenta pe marginea circumstanțelor acestui caz și vor reveni cu o reacție ulterior”, se arată în comunicatul Biroului politici de integrare.
Sursa citată subliniază că au fost încălcate expres prevederile Acordului cu privire la principiile de reglementare pașnică a conflictului armat din regiunea transnistreană din 1992 (obligativitatea respectării neutralității de către efectivele fostei armate a 14-a a Federației Ruse, dislocate în R. Moldova.
În legătură cu acest incident, Chișinăul solicită Misiunii OSCE în R. Moldova să informeze Centrul pentru Prevenirea Conflictelor din cadrul OSCE de la Viena și să fie dispuse măsuri în vederea prevenirii ulterioare a unor asemenea „acțiuni unilaterale și provocatoare în zona de responsabilitate a operațiunii de pacificare și în localitățile din stânga Nistrului”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu


















