ACUZAȚII // Acheta în dosarul „Matalferos" nu ar fi avansat din cauza NAŞULUI lui Igor Dodon. Acesta ar fi INTIMIDAT procurorul care instrumenta dosarul
2586
Fostul procuror anticorupție, Eugen Rurac, care a instrumentat mai multe dosare de rezonanță, printre care și cel cu privire la „Metalferos”, ar fi fost supus presiunilor din partea directorului financiar al companiei, Serghei Catană, nașul de cununie al președintelui Igor Dodon.
Acesta a și fost motivul demisiei din funcție a acuzatorului de stat, a declarat ieri-seară fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.
„Procurorul care instrumenta dosarul „Metalferos” și-a dat demisia. Din câte cunosc el a făcut și un raport, în care a invocat că a fost intimidat de reprezentanții „Metalferos". Este vorba despre Serghei Catană”, a spus Morari.
Mai mult, acesta a adăugat că reprezentanții companiei ar fi refuzat să figureze ca parte vătămată sau civilă în dosarul deschis pentru investigarea posibilelor delapidări de fonduri ale „Metalferos”.
„Dacă pretinsa parte vătămată nu recunoaște prejudiciul, atunci este greu să-l stabilești”, a punctat acesta.
Totodată, în cadrul aceleiași emisiuni Viorel Morari a dezvăluit că, săptămânal, din contul companiei, erau sustrase până la 10 milioane de lei.
Amintim că Serghei Catană a ajuns director financiar la „Metalferos” în 2007, la scurt timp după ce finul său de cununie, Igor Dodon, a fost numit ministru al Economiei.
Sursa: deschide.md
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















