VIDEO // Dorin Chirtoacă își mai dorește „un singur mandat” de primar general al capitalei. „Consider că ar fi periculos ca pe Chișinău să pună mâna gruparea de infractori și escroci care se regăsește la conducerea R. Moldova astăzi”
1954
Captură Liderul Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, își mai dorește un mandat de primar general al municipiului Chișinău, pentru că vrea să ducă la bun sfârșit proiectele demarate până în luna mai 2017, atunci când a fost arestat. Acesta admite că locuitorii capitalei ar putea să-i reproșeze că deja a avut trei mandate de primar.
„Dacă pentru unii participarea în aceste alegeri este o posibilitate să se afirme, atunci eu sunt în situația că mă uit prin jur și văd rezultatele realizate de mine. Înțeleg că locuitorii capitalei ar putea spune că am avut trei mandate, că trebuie să vină altcineva… O să-i înțeleg dacă vor decide așa. În același timp, eu nu am fost lăsat să-mi duc până la capăt proiectele. Doi ani în urmă am fost arestat ilegal și motivația mea este să-mi duc la bun sfârșit proiectele începute – drumuri, apă, transport, managementul deșeurilor, termoizolarea clădirilor. Sunt investiții de sute de milioane de euro, dar care au fost înghețate în luna mai 2017”, a declarat astăzi Chirtoacă, după ce a depus actele de înregistrare în cursa electorală.
Acesta s-a referit și la concurenții săi, fără a oferi nume concrete. „Dacă locuitorii capitalei vor considera că este cineva mai bun ca mine, că poate să continue proiectele începute de mine, atunci să-i voteze. Dar aceștia trebuie să demonstreze în timpul campaniei electorale că pot să implementeze proiectele începute de mine. Eu candidez doar pentru un singur mandat, ca să-mi duc la bun sfârșit proiectele începute”.
De asemenea, Dorin Chirtoacă spune că nu trebuie de admis ca Ion Ceban sau Andrei Năstase să ajungă în fruntea municipiului Chișinău. „Consider că ar fi periculos ca pe Chișinău să pună mâna gruparea de infractori și escroci care se regăsește la conducerea R. Moldova astăzi. E vorba de Dodon, Ceban, Greceanîi, Năstase și toți ceilalți. Astăzi ei au capturat R. Moldova și acum vor Primăria Chișinău. Dacă s-ar întâmpla asta, ne-am pomeni în situația pe care am avut-o cu Plahotniuc”, a subliniat Chirtoacă.
18.01.2023
14:28
22.12.2022
17:39
05.10.2022
12:59
12.04.2022
16:14
08.11.2021
12:17
28.10.2021
15:08
27.10.2021
09:44
07.07.2021
15:11
05.07.2021
08:29
30.10.2020
12:03
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României


















