Stiri

Valeriu Chiveri și Andreja Metelko-Zgombić au discutat despre reintegrarea țării

Actualitate 27.10.2026 14:21 Vizualizări234
Valeriu Chiveri și Andreja Metelko-Zgombić au discutat despre reintegrarea țării

La 27 octombrie 2026, viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a avut o întrevedere cu secretara de stat pentru afaceri europene a Republicii Croația, Andreja Metelko-Zgombić, aflată într-o vizită de lucru în Republica Moldova. Discuțiile au vizat evoluțiile actuale ale procesului de reglementare transnistreană, dinamica dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, precum și acțiunile autorităților naționale pentru apropierea celor două maluri ale Nistrului.

În acest context, au fost prezentate eforturile Chișinăului de a avansa politicile sectoriale de reintegrare. Acestea urmăresc integrarea treptată a regiunii transnistrene în spațiile naționale unice, astfel încât cadrul normativ al Republicii Moldova să se aplice pe întreg teritoriul țării. Printre măsurile întreprinse se numără extinderea regimului fiscal privind aplicarea TVA și a accizelor pentru mărfurile importate de operatorii economici din regiune, în vederea asigurării unui tratament fiscal uniform în cadrul sistemului național.

În cadrul dialogului a fost menționat și Fondul de convergență, un instrument de sprijin suplimentar pentru facilitarea procesului gradual de reintegrare a țării. Operaționalizarea acestuia este preconizată pentru începutul anului 2027. Totodată, a fost subliniată importanța valorificării bunelor practici ale Croației în domeniul reintegrării pașnice, inclusiv a instrumentelor de convergență.

O altă temă abordată a fost situația alarmantă a respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană. A fost evidențiată importanța asistentei partenerilor internaționali pentru susținerea eforturilor autorităților constituționale de ameliorare a acestei situații.

Viceprim-ministrul a exprimat aprecierea față de partea croată pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în promovarea unei soluționări pașnice și durabile a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a țării, în limitele frontierelor recunoscute la nivel internațional.

Top stiri
Horoscopul zilei 27.10.2026 27.10.2026 12:23 425 Horoscopul zilei 27.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 18.06 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 27.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri