Cele mai PROASTE maşini second-hand, de care TREBUIE să te fereşti! Germanii ar face orice să scape de ele
6363
Raportul TÜV e o unealtă destul de bună pentru stabilirea celor mai fiabile maşini second hand de pe piaţă. În acelaşi timp, însă, îţi oferă informaţii brute despre cele mai nefiabile maşini la mâna a doua din Germania. Bazându-ne pe ediţia de anul trecut a raportului anual TÜV, am făcut o listă cu şapte maşini second-hand de care trebuie să te fereşti.
TÜV Report e o statistică publicată în fiecare an de organizaţia germană care se ocupă cu inspecţiile tehnice periodice ale vehiculelor în ţara condusă de Angela Merkel. Am făcut o listă cu şapte maşini second-hand de care trebuie să te fereşti. Acestea se regăsesc în mai multe categorii de vârstă, unde ocupă locurile codaşe, având cele mai mari rate de apariţie a defecţiunilor.
Dacia Logan

Prima generaţie a berlinei româneşti apare pe ultima poziţie în categoria „2-3 ani”, cu o rată de apariţie a defectelor de 15,7% la o medie de 50.000 km parcurşi. Apoi, mai apare o dată la categoria „4-5 ani”, unde ocupă penultima poziţie, chiar înainte de utilitara italiană Fiat Doblo, şi încă o dată în categoria „6-7 ani”, tot pe penultima poziţie.
Alfa Romeo MiTo

Subcompacta italiană stă pe penultimul loc în grupul „2-3 ani”, deasupra Daciei Logan, cu o rată de apariţie a defectelor de 15,6%, la un kilometraj mediu de 40.000 km.
Fiat Doblo
Prima generaţie a utilitarei construite de Fiat ocupă ultima poziţie în categoria „4-5 ani”, cu o rată de apariţie a defectelor de 25,8% la un kilometraj mediu de 82.000 km. Doblo mai e prezent şi pe a patra poziţie de la coadă în categoria „6-7 ani”, precum şi pe antepenultimul loc în grupul maşinilor cu vârste cuprinse între opt şi nouă ani.
Renault Kangoo
O altă utilitară, aceleaşi probleme. Prima generaţie Renault Kangoo e pe locul al treilea de la coadă în categoria „4-5 ani”, înaintea Fiatului Doblo şi a Daciei Logan, cu o rată de apariţie a defectelor de 25,1% la un kilometraj mediu de 73.000 km. Kangoo apare şi în categoria maşinilor cu vârste cuprinse între şase şi şapte ani, unde stă tot pe antepenultimul loc, cu o rată de apariţie a defectelor de 31,9%.
Renault Laguna

A doua generaţie a berlinei care urmează să fie înlocuită de modelul Talisman ocupă ultima poziţie în categoria „6-7 ani”, cu o rată de apariţie a defecţiunilor de 33% la un kilometraj mediu de 125.000 km. Aceeaşi Laguna apare şi în categoria „8-9 ani”, unde se află pe locul 90 din 95.
Mercedes-Benz M-Class

Primul SUV Mercedes-Benz este recunoscut ca fiind una dintre cele mai nefiabile maşini făcute vreodată de producătorul german. Atât în categoria „8-9 ani”, cât şi în cea „10-11 ani”, primul M-Class ocupă locurile codaşe, cu rate de apariţie a defecţiunilor de peste 40% şi kilometraje medii mai mari de 150.000 km.
Fiat Stilo

Chiar dacă nu se află pe ultima poziţie în nici o categorie, Fiat Stilo stă foarte aproape de Mercedes-Benz M-Class şi ocupă penultimele poziţii din grupurile maşinilor între opt şi nouă ani şi între zece şi 11 ani, cu rate de apariţie a defecţiunilor de peste 40% şi kilometraje medii mai mari de 119.000 km.
Publicat de Iulian Dnistran
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE















