Stiri

VIDEO // Bomba NUCLEARĂ care putea rade jumătate de continent poate fi VĂZUTĂ în Rusia

Știri 11.09.2015 12:20 Vizualizări1754

Cea mai puternică bombă nucleară detonată vreodată, cu un nor atomic de opt ori mai înalt decât vârful Everest şi cu o energie degajată de 50.000 de kilotone, este „Bomba Ţarului”.

A fost testată de ruşi în anii ’60 și este de 1.400 de ori mai puternică decât bombele nucleare lansate de SUA asupra Japoniei în al Doilea Război Mondial luate împreună. Acum, este expusă la Moscova pentru prima oară, potrivit Le Soir.

Pe 30 octombrie 1961, URSS a detonat „Bomba Ţarului” deasupra arhipelagului Novaya Zemlya din nordul Rusiei. Denumită oficial „bomba cu hidrogen AN602”, a fost original concepută să elibereze o energie de 100 de megatonede TNT, dar aceasta a fost redusă în final la 50 de megatone.

Bomba nu a avut niciun scop de natură militară. La numai o secundă de la detonare, lumina produsă putea fi văzută la o distanţă de peste 2.000 de kilometri, iar norul nuclear s-a ridicat la o înălţime de aproximativ 64 de kilometri, de aproape opt ori mai mare decât cea a muntelui Everest. După explozie, suprafaţa insulei a fost modificată, iar pietrele s-au topit. Unele rapoarte arată că din cauza exploziei s-au spart ferestre în nordul Finlandei şi în Norvegia.

Ca urmare a îngrijorărilor privind căderile radioactive, Statele Unite, Marea Britanie şi URSS au semnat în 1963, la Moscova, Tratatul interzicerii parţiale a testelor nucleare, impunând ca toate testele nucleare să se desfăşoare în subteran.

Celebra bombă inspiră mândrie şi teamă totodată, afirmă Nikolai Krilov, 62 de ani, care a vizitat Manejul aflat la poalele zidului Kremlinului, o expoziţie inedită care retrasează momentele importante ale nuclearului rusesc. ”Când mă apropii de ea, nu mă simt prea confortabil deoarece mă gândesc la toate pagubele pe care le-ar fi putut provoca”, a declarat la AFP acest fost aviator care devorează din priviri bomba, golită evident de încărcătura sa nucleară.

„Ar fi fost de preferat ca această bombă să nu fi existat niciodată”, spune Galina Ivanovna, o pensionară în vârstă de 72 de ani, calificând „Bomba Ţarului” ca fiind „un obiect de top în istoria omenirii”.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.18 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 13.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri