VIDEO // Acuzații fără precedent la adresa Blocului „ACUM”: Mai mulți membri ai PD ar fi fost ȘANTAJAȚI să părăsească formațiunea, iar „TOCMEALA” se făcea chiar în biroul unui deputat
7201
Captură Conducerea Partidului Democrat (PD) reclamă faptul că mai mulți membri marcanți ai formațiunii din diferite localități ale R. Moldova au fost și continuă să fie șantajați de către actuala guvernare să părăsească partidul condus de Pavel Filip. În caz contrar, acestora li s-ar spune că vor avea mari probleme cu organele de drept și fiscale. Acuzațiile au fost lansate astăzi de liderul democraților, Pavel Filip, și secretarul general al PD, Alexandru Jizdan.
Potrivit lui Filip, 83 de primari aleși în primul tur, pe 20 octombrie curent, au fost membri ai echipei sale, doar că ar fi fost determinați să candideze fie din partea PSRM, fie a Blocului „ACUM” sau ca independenți.
„Asta este adevărata față a celor care se declară integri și onești. Noi nu suntem împotrivă ca ei să-și creeze structuri de partid în teritoriu, dar să nu ne fure și să șantajeze membrii PD. Am sesizat și organizațiile internaționale în legătură cu mai multe cazuri”, a menționat Filip.
La rândul său, secretatul general al PD, Alexandru Jizdan, a enumerat câteva cazuri de șantaj la care ar fi fost supuși membrii PD, inclusiv cinci primari din raionul Anenii Noi, care au fost determinați să adere la Blocul „ACUM” sau să candideze ca independenți. „Tocmeala” cu cei cinci ex-primari ai PD, care au câștigat la alegerile de duminică din primul tur, s-ar fi făcut chiar în biroul deputatului PPDA, Chiril Moțpan.
„Veaceslav Bâstrițchi, un membru foarte activ al PD în raionul Anenii Noi, a fost chemat inițial în biroul deputatului Chiril Moțpan. Acesta a fost amenințat că-și va pierde locul de muncă de la Ialoveni-Gaz, filiala Anenii Noi, dacă nu aderă la Blocul „ACUM”. Ulterior, în biroul lui Moțpan au fost aduși cinci foști primari ai PD: de la Șerpeni, Telița, Calfa, Botnărești și Cobusca Nouă. La fel, acestora li s-a spus că trebuie să părăsească PD, deoarece formațiunea va fi scoasă în afara legii. S-a făcut referire la Comisia de anchetă privind uzurparea puterii în stat. De altfel, cei cinci ex-primari ai PD au câștigat alegerile de duminică din primul tur. Doi au candidat din partea Blocului „ACUM”, iar trei au fost candidați independenți”, a precizat Jizdan.
Sursa citată a mai adăugat că și alți membri ai PD din Anenii Noi sunt șantajați să treacă la partidele puterii, pentru că, în caz contrar, vor avea probleme cu organele fiscale sau cu justiția.
Cei vizați de liderii PD nu au venit, deocamdată, cu o reacție.
De menționat că și PD a fost acuzat de faptul că, în perioada 2016-2019, ar fi amenințat mai mulți primari de la PLDM, PL, PCRM sau alte partide să treacă la formațiunea condusă atunci de Vlad Plahotniuc. Potrivit unor estimări, din cei 898 de primari aleși cu patru ani în urmă, cel puțin 464 primari și-au schimbat afilierea politică între anii 2015–2019. După venirea la putere a PD, aproape jumătate din primari au migrat spre acest partid, ca după plecarea de la putere a democraților, în iunie 2019, 134 de primari să părăsească partidul, revenind fie la partidele de origine din 2015, fie afiliindu-se la alte partide.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















