Țara semireformelor

Punct de sprijin

Nu va fi nicio reformă teritorial-administrativă, ne asigură liderul comunist și cel democrat.

Asta o știam noi și singuri. De la ‘90 încoace tot reformăm ceva, dar fără vreun efect pozitiv. De ce oare? De ce alții au reușit să facă reforme, iar noi nu? Păi, noi nici n-am vrut niciodată să le facem pe bune. Am mers tot timpul cu jumătăți sau sferturi de reforme. Pentru că nu am avut viziune, inteligență și curaj. Pentru că le-am făcut tot timpul nu din considerentul eficienței și rezultatului mai bun, dar din oportunism și conjuncturism politic.

Asta a fost și soarta reformei teritorial-administrative. După obținerea independenței, Republica Moldova a menţinut sistemul de organizare administrativ-teritorială de tip sovietic, cu 33 de raioane în dreapta Nistrului și 5 în regiunea transnistreană. În 1998, a fost realizată reforma prin care au fost create 9 judeţe prin reorganizarea administrativ-teritorială a 30 de raioane din dreapta Nistrului. Cum e și firesc, reforma n-a fost dusă până la capăt și în 2003 comuniștii au făcut o antireformă. Județele au fost desfiinţate și s-a revenit la raioane.

Argumentele invocate atunci au fost stupide și, desigur, populiste. Băbuța și spitalul din apropiere. De parcă băbuța ar avea nevoie de cât mai multe spitale pe kilometrul pătrat și nu de un tratament calitativ. Scopurile reale ale antireformei au fost de a-și angaja cât mai mulți membri de partid în funcții și de a face raioanele absolut dependente financiar de centru. În același context s-a făcut și revoluția liberală cu introducerea impozitului 0% pe venit, care anterior revenea autorităților locale. Astfel, ambele scopuri au fost atinse.

Apropo, același argument populist este invocat și acum cu referire la școli. Comuniștilor nu le place optimizarea și, respectiv, Maia Sandu. De parcă contează numărul de școli și nu calitatea studiilor. Iar o școală cu 20 de elevi și 10 profesori ar fi ceva normal! Nu am de gând să polemizez cu ei, pentru că e pierdere de timp. Cum au fost populiști, așa au și rămas. Nu vor sau nu pot formula o problemă, reieșind din interesele statului, ci se bazează doar pe sonorizarea populistă.

Iată și acum, Voronin ne spune că nu va susține reforma. „Nu este nevoie de ea (reforma teritorial-administrativă - n.r.). Vor fi cheltuiţi cu 30% mai mulţi bani decât se cheltuiesc astăzi. Trebuie să ne gândim cum să finanţăm primăriile”. O afirmație stupidă. Asta acum se cheltuiesc mai mulți bani. Un studiu efectuat de „Expert-Grup” arăta că pentru întreținerea administrațiilor publice locale, care au mai puțin de 1 500 de locuitori, se fac cheltuieli de 10 (!) ori mai mari decât în primăriile din comunele cu o populație de cinci mii de locuitori.

Un alt argument, de-a dreptul ridicol, vine de la liderul PD, Marian Lupu. „Când vorbesc despre faptul că nu există județe (în Republica Moldova - n.r.), am un singur motiv. Haideți să nu comparăm Republica Moldova, care, de altfel, nici nu poate fi comparată, cu modelul județelor existente în România. În România locuiesc peste 20 de milioane de oameni, teritoriul este mai mare decât al Republicii Moldova. Spre exemplu, în Lituania și până astăzi teritoriul este împărțit în raioane. Prin urmare, specialiștii vor lucra asupra acestei reforme un an, doi, trei, patru…”.

Ce să zic? Sportul nostru național e să ne batem pentru cum se va numi ceva. Nu cum să funcționeze bine. Deci, toată discuția se va canaliza pe dimensiunea județe sau raioane. De aceea, sunt foarte sceptic că tentativa liberal-democraților de a realiza o reformă până la alegerile locale (ceea ce era normal, dacă se discuta pe fondul problemei) va fi rezultativă. Chiar dacă vor fi operate modificări legislative, acestea vor fi doar cosmetice.

În țara semireformelor, politicienii nu sunt preocupați de cum trebuie să funcționeze un stat normal, ci de cum vor arăta ei la tv. Vorba lui Marian Ilici – specialiștii vor lucra asupra acestei reforme (și tuturor celorlalte, desigur) un an, doi, trei, patru…