Veste BUNĂ pentru producătorii de mere și prune
1838
gov.md Guvernul va compensa pierderile producătorilor şi procesatorilor de mere şi prune suferite din cauza restricțiilor impuse de Federația Rusă. Anunțul a fost făcut de către premierul Iurie Leancă în cadrul unei întâlniri pe care a avut ieri cu fermierii.
„Vom oferi, din surse proprii sau de la organizaţii financiare internaţionale, compensaţii pentru fermieri şi procesatori, astfel încât aceştia să-şi poată dezvolta afacerile mai departe, iar angajaţii să primească salariile. Situaţia este complicată, dar nu trebuie să disperăm. Nu vom permite ca industria procesatoare, extrem de importantă pentru R. Moldova, să falimenteze”, a menţionat Iurie Leancă.
Totodată, premierul a declarat că Guvernul va purta discuţii cu furnizorii de energie electrică şi gaz, precum şi cu reprezentanţii sectorului bancar, pentru a-i determina să diminueze presiunea asupra fermierilor şi procesatorilor.
La rândul lor, procesatorii au spus că vor face tot ce le stă în puteri pentru a prelucra o cantitate cât se poate de mare de mere şi prune.
Iurie Leancă a dat asigurări că Guvernul va continua să identifice noi pieţe de desfacere pentru fructele şi conservele moldoveneşti.
După ce Rusia a introdus embargo pentru fructele și conservele moldovenești, Uniunea Europeană și SUA au anunțat că vor ajuta fermierii moldoveni să-și dezvolte afacerile și să-și poată vinde produsele pe piața din Vest.
07.11.2014
12:48
23.05.2014
08:18
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
13.11.2026
09:17
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
















