Suntem gata să ne apărăm țara?

Contre-jour // Confuzia identitară este cauza fundamentală a orbecăielii noastre post-sovietice și facem prea puțin ca să ieșim din ea

Într-un context politic aproape schizoid cum e cel din R. Moldova, stat care își permite luxul să nu aibă un Guvern funcțional și o majoritate parlamentară timp de aproape trei luni de zile, cea mai bizară întrebare pe care cineva poate s-o formuleze este: „Sunteți gata să vă apărați țara?”. Și această întrebare a fost formulată la un post de televiziune, care a găzduit o dezbatere în direct cu mai mulți participanți. Am auzit acolo, rostite într-o română aproximativă, pocită, stricată (cu excepția unui singur invitat, plus moderatorul), opinii care reflectau confuzia, gândirea elementară despre un subiect ce n-ar trebui să trezească îndoieli. Oaspeții din platou s-au armonizat într-o singură idee: sperau ca războiul să ocolească R. Moldova. Suntem mici, n-avem armată capabilă de luptă, politicienii sunt hoți, moldovenii emigrează pe capete, iar educația patriotică e la pământ.

Discuția a fost anostă și previzibilă, dar mi-a fost interesant să observ cum se grupează părerile. Unii au invocat slăvitele timpuri sovietice, când eram cu toții o familie multinațională, armata strălucea la parade militare și noi trăiam sub generoase sloganuri internaționaliste. Cum să nu oftezi după acea armonie, mai ales dacă prestezi la concerte pentru Dodon și Uniunea Vamală?... Nucleul moldovenist, mai numeros, prezent în studio, a deplâns lipsa patriotismului local, statalist, batjocorirea limbii „natale” (moldovenești), obligația rușinoasă, nedemnă, de a învăța istoria altei țări – România, de la care am împrumutat și steagul, în loc să-l adoptăm pe cel al lui Ștefan cel Mare. Războiul din ‘92 din Transnistria este o pagină glorioasă și un semn că moldovenii își pot apăra patria în fața unui imperiu, doar că acel avânt a fost trădat de autorități. „Rana transnistreană” este și singurul punct în care grupul moldoveniștilor a interferat cu exponenții românismului, care au încercat să invoce prudent nevoia R. Moldova de a se adăposti sub umbrela NATO.

Mărturisesc că emisiunea mi-a lăsat o impresie deplorabilă. A fost ca o oglindă a stărilor de spirit din societatea noastră într-un moment când la câteva sute de kilometri de R. Moldova se desfășoară un război de o cruzime greu de imaginat. Un flagel care ne poate atinge. Simplul fapt că repetăm, obsesiv, că suntem oameni pașnici, că iubim viața, că vrem să ne împăcam cu toată lumea ș.a.m.d. n-o să ne apere de acest pericol.

Și apărarea începe prin a-ți defini identitatea – cine suntem noi, ce limbă vorbim, cărei națiuni aparținem – și prin curajul de a-i spune inamicului pe nume. Or, numele Rusiei, al regimului Putin, cel care a declanșat războiul din Ucraina, care are trupe de ocupație pe teritoriul R. Moldova și oricând ne poate invada cu armata sa, nu a fost rostit decât cu jumătate de gură și cu subînțelesuri. Și când cineva dintre invitații din platou mai încerca să arate spre Rusia, imediat sărea „internaționalista” să-l acuze că instigă la vrajbă națională.

Să recunoaștem că acest fel de reproș – perfid, laș, veninos – răsună în multe familii și medii basarabene când se discută despre evenimentele sângeroase din Ucraina. Confuzia identitară este cauza fundamentală a orbecăielii noastre post-sovietice și facem prea puțin ca să ieșim din ea.

America, Occidentul vor să ne apere, pornind de la interesul național al R. Moldova, alocând fonduri importante pentru securitatea noastră în fața primejdiei rusești. Numai că președintele Obama a uitat să-i întrebe și pe politicienii moldoveni dacă vor să fie apărați. Pentru că prin comportamentul lor ei arată mai curând că vor să se apere nu de Rusia invadatoare, ci de legile și rigorile occidentale.

Așa că edificarea sentimentului patriotic în R. Moldova ar trebui să înceapă printr-o mai bună alegere a conducătorilor.