Prizonierii percepțiilor înșelătoare

Contre-jour

Gândită ca o încununare eclatantă a celor 15 ani de domnie a lui Putin, cea de-a 70-a aniversare a victoriei sovieticilor asupra fascismului german s-a transformat într-un eveniment sabotat de lumea civilizată. Rusia lui Putin, în anul 2015, a ajuns o „țară asediată”, fără prieteni, cu vecini timorați care își iau măsuri de apărare în fața unei „prietenii” rusești, care se lasă, de regulă, cu o „eliberare”. Nu vor participa la sărbătorirea victoriei de la Moscova niciunul dintre președinții țărilor care au semnat capitularea Germaniei hitleriste (SUA, Franța, Marea Britanie), nu va veni nici Angela Merkel, liderul fostei țări înfrânte în război, cea care până acum a respectat onoarea învingătorilor.

Ce se știe sigur e că nu va lipsi dictatorul nord-coreean și câțiva oaspeți din Africa – oameni de stat care nu-l vor lăsa pe Putin singur la tribuna Mausoleului lui Lenin. De fapt nu tocmai singur, ci cu mumia conducătorului proletar îmbălsămat, al cărui nume gravat în marmură, în cazul unor manifestații cu oaspeți de peste hotare, este acoperit de obicei cu pancarte (dintr-o jenă psihanalizabilă).

Și poate pentru a compensa această frustrare și pierdere de imagine, a fost gândit traseul prin Europa al „Lupilor de noapte”, clubul de bikeri pro-putiniști, care își doreau să reconstituie marșul victorios al armatei roșii până la Berlin. Numai că o nenorocire nu vine niciodată singură. Țările al căror teritoriu urma să-l traverseze caravana motocicliștilor lui Putin le-au interzis acestora deplasarea. Șeful „Lupilor de noapte”, Aleksandr Zaldostanov, supranumit „Chirurgul”, este pe lista persoanelor supuse sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei, iar Germania, care eliberase vize Schengen pentru liderii mișcării, le-a anulat între timp.

Clubul „Lupilor de noapte” ilustrează lunga tradiție a cacealmalei rusești (datând cel puțin de la Potiomkin încoace), în care toate stilurile, modelele împrumutate din străinătate sunt transformate în caricatură. În Occident cavalerii pe Harley-Davidson sunt niște nonconformiști, animați de idei anarhiste, cu un mod de viață straniu spre sfidător, pe scurt: o sectă necontrolată. În Rusia, bikerii s-au aliniat politicii lui Putin: este un detașament care a jubilat la anexarea Crimeii și susține prin toate mijloacele, chiar prin participarea la lupte, războiul din Donbas. Este o gardă neoficială, mai colorată, a lui Putin, în costume de piele, cu tatuaje, bărbi și biografii inventate, care s-au declarat dușmani fervenți ai ideii de revoltă populară împotriva puterii. Au și organizat câteva manifestații antimaidan și desfășoară acțiuni de intimidare și descurajare a oricăror proteste în Moscova și în întreaga Rusie. Faptul că Putin s-a întâlnit cu ei și cu mult-contestatul lor lider este o dovadă că îi cultivă și speră să aibă o susținere din partea lor în cazul unor mișcări de protest în Rusia.

Cavalerii hirsuți, cu nituri de metal și cotiere, sunt buni prieteni și cu patriarhul Kirill. S-au afișat împreună cu el, cu priviri evlavioase și icoane în mâini, iar șeful „lupilor de noapte” a fost decorat de Biserică pentru promovarea și susținerea „lumii ruse”.

Cu o asemenea carte de vizită, bikerii ruși și-au pierdut complet credibilitatea și nu au nicio simpatie în lumea occidentală. Se pare că acțiunea lor de PR prin Europa se va sfârși la frontiera Rusiei. Nici chiar Belarusul lui Lukașenko nu este bucuros să-i întâmpine.

E drept că televiziunile rusești au prezentat duminică un grup de bikeri ruși în Polonia, dar ca de fiecare dată informația a fost o manipulare. Era o delegație din Kaliningrad, în care erau și câțiva motocicliști din regiune, în frunte cu guvernatorul de acolo. Au participat sâmbătă la o acțiune de comemorare la un cimitir al soldaților sovietici din orașul polonez Braniewo și s-au întors în aceeași seară la Kaliningrad.

Evident că televiziunea rusă nu va rectifica informația, nu va spune că bikerii, „lupii de noapte”, au probleme cu mesajul lor, că țările de pe traseu le refuză intrarea. S-ar putea ca, obișnuită să creeze o imagine alternativă, iluzorie, televiziunea rusă să prezinte un adevărat film despre marșul triumfal al bikerilor putiniști prin Europa, întâmpinați cu flori și urale de către cetățenii acelor țări, ca pe niște „vestitori” ai eliberării ce urmează.

N-ar fi poate cea mai criminală manipulare a televiziunilor de la Moscova, dar la fel de odioasă ca și războiul din Ucraina, pe care propaganda lui Putin l-a creat și îl întreține, inventând regimuri fasciste la Kiev. Un război virtual în care mor oameni reali.

***

Într-un moment în care întregul flux informațional era dominat de tragedia provocată de cutremurul din Nepal, de imaginile terifiante de la fața locului, am citit pe Facebook o relatare despre felul cum niște activiști civici din Cehia protestează împotriva regimului represiv și asasin al lui Putin. În aeroportul de la Praga, care poartă numele fostului președinte Václav Havel, călătorii care vin din Rusia sunt întâmpinați la sosire de oameni care țin în mâini cartoane cu numele celor asasinați în Rusia lui Putin: Boris Nemțov, Anna Politkovskaia, Natalia Estemirova… Este așteptată, tot așa, simbolic, și deputata ucraineană Nadejda Savcenko, femeia-pilot, răpită și judecată într-un proces contrafăcut de regimul Putin. Acțiunea civică a cehilor poartă titlul „așteptarea zadarnică” și are loc în fiecare joi în sala de sosiri a aeroportului. Ideea este să-i sensibilizeze pe călătorii ruși, unii dintre ei foarte detașați, grăbiți să-și cheltuiască banii agonisiți prin furt și fraudă, să le arate ce se întâmplă cu adevărat în țara lor.

Mi se pare o acțiune foarte inteligentă și emoționantă, în stilul a ceea ce a știut să organizeze întotdeauna societatea civilă cehă. O inițiativă care ar putea fi molipsitoare și pentru alte țări.

***

O discuție în aceste zile cu un ziarist austriac la Chișinău, despre reticența basarabenilor, a românilor în general, față de ruși. Întrebarea frontală: de ce îi urâm, de ce nu-i iubim pe ruși? Și, plictisit să repet că nu am nimic cu poporul rus, că mă revoltă politica imperialistă a statului rus care nu se schimbă indiferent de epoci și conducători, l-am întrebat pe cel care îmi recomanda să cultiv o armonie moldo-rusă: dar cum își explică el faptul că rușii ne urăsc atât de mult pe noi: pe moldoveni, ucraineni, georgieni, baltici? Și cum oaspetele meu austriac nu s-a așteptat să-i pun această întrebare, am încercat tot eu să formulez un răspuns. Rusii ne urăsc, pentru că doar noi știm întregul adevăr despre ei.

Occidentalii au o imagine superficială despre Rusia – Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Gagarin… – și sunt dispuși să se amăgească în continuare și să nu vadă mai în adânc. Or, cei care au trăit cu rușii nu se mai pot înșela. Ei îi înțeleg pe ruși fără traducere și „adaptare”, cum li se întâmplă vest-europenilor. Și noi, esticii, unii dintre noi, chiar știm cum să le ripostăm, știm să le spunem lucruri care îi dor cu adevărat pe invadatorii de la Moscova. Și acest fapt – revolta foștilor „iloți” – le provoacă furia, de aceea pornesc războaie, așa cum o fac acum în Ucraina.

Rușilor nu le place, de pildă, când le spui că în țara lor nu există niciun fel de respect pentru ființa umană, că în Rusia individul, personalitatea omului este strivită, sacrificată în numele colectivului, dizolvată în… spirt și în spirit gregar, pusă în slujba unor „rațiuni de stat” imperialiste.

Ai dreptate, îmi spune austriacul, dar ca scriitor ar trebui să faci deosebirea dintre Rusia actuală și cultura rusă. Bineînțeles că o fac, îi spun eu, și încep să recit versuri din Ahmatova și Mandelstam. Omul mă ascultă atent și-mi zâmbește aprobator. Însă știu că mâine sau altă dată îmi va adresa același reproș: că sunt rusofob.

Între Chișinău și Viena există o distanță de câteva mii de kilometri. Și, din păcate, nu putem schimba geografia.