Când politica omoară poezia

Contre-jour

În relațiile și așa foarte complicate dintre intelectualii ruși și ucraineni, cu accente dramatice în contextul războiului declanșat împotriva Ucrainei, a mai apărut o dispută aprigă provocată de poemul lui Iosif Brodski „На независимость Украины” („La independența Ucrainei”). Considerat multă vreme un poem care i-a fost atribuit lui Brodski într-un mod nu tocmai dezinteresat, pentru a-i știrbi din geniu, din faima de intelectual prigonit de autoritățile sovietice, s-a descoperit până la urmă că poemul îi aparține totuși lui Brodski. S-a găsit chiar o înregistrare video, din 30 octombrie 1992, în care acesta citește poemul în fața unui auditoriu de aproape o mie de oameni la Centrul Evreiesc de la Palo Alto.

Poemul e de fapt o anti-odă la independența Ucrainei, pentru că nu celebrează un popor liber, ci îl vulgarizează, îl insultă, îl trimite la origini prin cele trei litere ale alfabetului rus. Ucraina este negată ca entitate legitimă, ucrainenii sunt porecliți și umiliți, e persiflată limba ucraineană. În ultima strofă a poemului, Brodski le spune celora care defilează cu ideea independenței că pe patul de moarte, în agonie, vor spune/horcăi versuri din Pușkin, nu „brașoave” de Taras Șevcenko („С Богом, орлы, казаки, гетманы, вертухаи!/ Только когда придет и вам помирать, бугаи,/ будете вы хрипеть, царапая край матраса,/ строчки из Александра, а не брехню Тараса”).

Poemul este șocant prin mesajul său xenofob și mulți, împotriva evidenței, nu cred că a fost scris de Brodski. E drept că poetul, în anii de după comiterea acestei „compoziții” (a murit în 1996), nu a inclus poemul anti-ucrainean în culegerile sale de versuri. Dar nici nu a lăsat vreun comentariu prin care să se dezică de acest text sau să interzică publicarea lui. Există destule cazuri când scriitori de mare talent au produs „creații” mai puțin inspirate, unele chiar la limita turpitudinii, scoțându-și în lumină o trăsătură de caracter pe care și-ar fi dorit-o ascunsă.

Poemul a revenit în actualitate și pentru că propaganda rusă, intelectualii aflați în slujba Kremlinului, cei care nu recunosc dreptul la independență al Ucrainei, au început să-i atace pe ucraineni cu numele lui Brodski pe buze. Polemicile pe acest subiect care se poartă pe rețelele de socializare au o fascinație tristă, plină de învățăminte. Intelectualii democrați din Rusia, jenați de calitatea poemului, încearcă să-și apere poetul favorit, spunând că Brodski a anticipat de fapt ura pe care rușii o poartă acum Ucrainei, pornind împotriva ei un război. Și că poemul trebuie înțeles, într-o interpretare sublimă, ca un sprijin acordat ucrainenilor, pentru că le-a arătat încă în 1992 cine va fi adevăratul lor inamic.

Aceste interpretări și justificări sunt stângace și demonstrează partizanatul taberelor. Iosif Brodski, unul dintre cei mai importanți poeți ruși din ultima jumătate de secol, apare cu acest poem într-o lumină deloc flatantă. Postumitatea sa literară nu mai poate schimba nimic. Dar nu cred că Brodski are nevoie de avocați care să inventeze motivații pentru fobia sa anti-ucraineană (poate o întunecare de moment), pentru ura prin care și-ar fi trădat educația de tip sovietic-imperialist. Ca mare poet, Brodski va rezista și cu acest poem blamabil. Pe de altă parte, nimeni nu poate să interzică stupoarea, dezgustul unora, resimțite la lectura acestui text descalificant pentru renumele unui poet pe care, se presupune, înainte l-au admirat.

O dată în plus se confirmă adevărul că politica omoară poezia.