Un participant european la discuțiile de la Aeroport: „Regret. Observ că lucrurile s-au desfășurat în alt mod”
3391
europalibera.org Delegația celor trei partide din UE, care a fost marți la Chișinău să discute cu liderii liberal-democraților, democraților și liberalilor care nu se pot înțelege asupra formării unei coaliții de guvernare, i-au îndemnat să mențină R. Moldova pe calea integrării europene și să facă o coaliție de guvernare anume în această formulă.
„Sfatul meu pentru Mihai Ghimpu a fost ca și cel al PPE pentru Vlad Filat și cel al socialiștilor europeni pentru Marian Lupu: să cadă la o înțelegere pentru o coaliție de guvernare care să mențină R. Moldova pe calea integrării europene. Cele trei partide ar trebui să fie capabile să cadă de acord asupra unei formule de guvernare. Când am fost la Chișinău, le-am propus o astfel de formulă. Observ că lucrurile s-au desfășurat într-un alt mod”, a declarat preşedintele Alianţei Partidelor Liberale şi Democrate pentru Europa (ALDE), britanicul Graham Watson, într-un interviu pentru „Europa Liberă”.
Graham Watson și-a exprimat regretul pentru ce se întâmplă în R. Moldova și a spus că nu crede că o guvernare creată numai din PLDM și PD este „o soluție cu care să mergi mai departe”, pentru că duce la un Guvern minoritar, iar o majoritate împreună cu comuniștii sau socialiștii „nu este calea cea bună pentru Moldova”.
„Regret și vreau să cred că liberal-democrații îi vor spune dlui Lupu că nu asta este calea de urmat. Trebuie să fie o majoritate sigură care să poată promova reformele”, a mai spus pentru sursa citată Watson.
Liberalul european a mai afirmat că Lupu „nu ar fi un politician bun”, dacă spune că are „diferende ireconciliabile cu dl Ghimpu”. „Toți avem diferende, dar în politică nu poți avea diferende ireconciliabile. Cei doi au lucrat împreună și au reușit. Trebuie să vrea asta și acum. Poate dl Lupu preferă să lucreze cu comuniștii”, a sugerat președintele ALDE.
Menționăm că marți, 20 ianuarie, delegațiile PLDM, PD și PL s-au întâlnit, la Aeroportul Internațional Chișinău, cu preşedintele Comisiei pentru politică externă a Parlamentului European, Elmar Brok, preşedintele Alianţei Partidelor Liberale şi Democrate pentru Europa, Graham Watson, şi vicepreședintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din PE, Knut Fleckenstein.
Atât Vlad Filat, Mihai Ghimpu, cât și Marian Lupu au ieșit optimiști de la întâlnirea cu europenii, spunând că sunt șanse mari pentru a fi creată o coaliție de guvernare PLDM-PD-PL, dar a doua zi negocierile au intrat din nou în blocaj. Liberalii au anunțat că democrații nu ar fi de acord cu propunerile europenilor privind problema alegerii șefului statului, depolitizării Procuraturii Generale și nu ar vrea să cedeze conducerea Ministerului Transporturilor PL-ului.
Astăzi, deputații se vor convoca din nou în ședință și vor încerca să aleagă conducerea Parlamentului.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















