Un parlamentar anunţă „NEGOCIEREA unei majorităţi". Va fi FORŢATĂ schimbarea la VÂRF
1781
mediafax.ro
Liderul grupului fostului PDL din Senat, Dumitru Oprea, a anunţat duminică la finalul şedinţei grupurilor parlamentare PNL că la Senat liberalii ar avea o majoritate negociată, iar la nivel informal este vehiculată varianta preluării şefiei acestei camere a Parlamentului de către Vasile Blaga.
PNL şi PDL au 63 de membri, iar calculele de răsturnare a lui Călin Popescu Tăriceanu se bazează pe voturile independenţilor - 7, ale UDMR -8, nefiind exclusă ruperea de la UNPR, care deţine 12 mandate. De asemenea, sunt luaţi în calcul şi pesediştii care i se vor alătura lui Mircea Geoană. În acest moment, grupul PSD+UNPR are 77 de membri şi face majoritate cu cele 15 voturi pe care le are de la PC-PLR, informează gandul.info.
Oprea a fost întrebat dacă în prezent, înainte de începerea sesiunii parlamentare, pe câte voturi se bazează în plus faţă de cele ale grupului noului PNL. „Suficiente încât să devenim majoritari”, a replicat senatorul PNL.
El a fost întrebat dacă au liberalii suficiente voturi pentru a deveni majoritari. „Eu zic că da”, a replicat Oprea, confirmând negocieri purtate cu „succes”.
Cu toate acestea, senatorul a evitat să confirme oficial dacă demersul PNL vizează preluarea şefiei Senatului de către Vasile Blaga.
De asemenea, prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că iniţierea demersului pentru schimbarea şefului Senatului va fi făcută în momentul în care există „garanţia” că liberalii au majoritate în Senat.
Orban a menţionat că un eventual candidat la şefia acestei camere va fi propus de grupul PNL şi validat la nivelul Biroului Politic Naţional al partidului.
Potrivit unor surse din PNL, actualul copreşedinte al partidului, Vasile Blaga, ar urma să fie propus pentru a ocupa şefia Senatului, în cazul în care PNL va obţine o majoritate în această cameră a Parlamentului.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















