Un liberal-democrat vorbește de COOPTAREA Maiei Sandu în PLDM. „O vrem în CONDUCEREA partidului”
7183
Deputatul liberal-democrat, Chiril Lucinschi, a anunțat că Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) urmează a fi reformat, astfel încât în formațiune să fie în prim-plan echipa. În acest sens, urmează a fi organizat un Congres în cadrul căruia va fi aleasă o nouă conducere, precum a anunțat și liderul partidului, Vlad Filat, pe 15 octombrie de la tribuna principală a Parlamentului. De asemenea, Lucinschi vrea ca oameni precum Maia Sandu să fie în conducerea PLDM.
„Pe Maia Sandu o respect foarte mult. Am lucrat trei ani împreună la Codul Educației, ea fiind ministru, iar eu șef al Comisiei parlamentare pentru educație. Aș vrea ca ea să fie în conducerea PLDM. Ne dorim oameni ca Maia Sandu în rândurile formațiunii noastre”, a declarat acesta în cadrul emisiunii „Vineri”, cu Anatol Golea.
În alt context, Chiril Lucinschi a menționat că a început o „vânătoare” a membrilor formațiunii, iar el a fost amenințat de lideri teritoriali ai Partidului Democrat. „Se duce o luptă fără de precedent cu PLDM. Membrii formațiunii sunt speriați cu dosare penale. E o vânătoare. Încearcă să-i acuze cu tot felul de chestii. Personal am fost amenințat de lideri teritoriali ai PD. Mă voi adresa Procuraturii Generale, să vedem cu ce reacție vor veni”, a dezvăluit deputatul.
Potrivit lui Lucinschi, cei care au pus la cale arestul lui Vlad Filat au mizat pe faptul că vor distruge repede partidul. „S-a mizat că după arestarea lui Vlad Filat toți ne vom împrăștia. Nu va fi așa. Noi vom reforma partidul”.
De asemenea, Lucinschi a menționat că săptămâna aceasta vor fi puse la cale diferite provocări, pentru a face PLDM să părăsească AIE-3: „Noi avem planul nostru de acțiuni, plan care e prevăzut în Programul de guvernare. Poziția noastră e transparentă. Așa cum e prevăzut în Programul de guvernare, vom cere demisia procurorului general și a directorului CNA. Vrem să fie organizat un concurs real, transparent de alegere a procurorului și directorului CNA. Suntem de acord ca șeful comisiei de concurs să fie adus de peste hotare, iar în funcțiile acestea să fie aleși oameni competenți, oameni integri”.
Deputatul s-a referit și la maniera în care i-a fost ridicată imunitatea lui Vlad Filat, iar ulterior arestat.
„Ilan Șor a fost folosit cu acest autodenunț, pentru a implementa show-ul din Parlament. La acest show au participat Dodon, Ghimpu, Usatîi și Lupu. De fapt, Lupu mai puțin, e vorba de Andrian Candu. Știm că oamenii vor adevărul despre acest furt al secolului, că oamenii vor returnarea banilor. Totuși, aflăm că deja nu se mai vorbește de 250 de milioane de dolari care ar fi fost date de Șor lui Filat. Se vorbește de un milion și acolo nu sunt probe. În același timp, la televizor sunt arătate mape cu documente secrete care au fost găsite acasă la Filat. Poate nu trebuia să le țină acasă, dar trebuie de luat în calcul că dânsul, în calitate de deputat și mai ales ca membru al Consiliului Suprem de Securitate, are dreptul să intre în posesia documentelor secrete. Concluzia este că acest autodenunț al lui Ilan Șor a fost folosit pentru a face spectacol în Parlament și mai mult nimic”, a conchis liberal-democratul.
20.05.2024
15:14
3819
Lider PAS, despre STRATEGIA lui Dodon, Filat, Ulianovschi, Chicu, Vlah și oamenii lui Ion Ceban, cu aprobarea concubinei fugarului Platon, de a o da jos pe Maia Sandu: „Ei nu luptă cu corupția, cu Kremlinul, luptă cu propria lor țară”
02.08.2021
09:59
4252
Partidul fondat de Vlad Filat are un nou PREȘEDINTE interimar. De ce a DEMISIONAT Alexandru Bujorean
14.07.2021
10:11
3569
Sugestia unui fost PREMIER pentru primarul general Ion Ceban: Să-și rupă de la gât PIATRA cu numele Dodon. Aceasta e cea mai mare problemă a lui Ceban
13.05.2021
09:59
3002
Refuzat de PAS, Năstase NU vrea să reediteze blocul „ACUM” alături de PLDM. Politicianul vrea să atragă doar „oamenii de valoare” pe lista Platformei „DA”: „PLDM are în prezent niște primari de valoare”
02.10.2020
20:14
2740
Patru acționari de la „Unibank”, inclusiv deputatele Marina Tauber și Reghina Apostolova, scoși de sub urmărire penală în dosarul privind FRAUDA bancară
17.09.2020
10:43
2768
Controversata CIRCULARĂ aprobată de CEC, contestată la Curtea de Apel Chișinău: „Aceasta este neconstituțională și ABUZIVĂ. Solicităm instanței anularea ei”
11.09.2020
11:21
2362
Filat susține că a revenit în POLITICĂ pentru a readuce PLDM-ul în Parlament și în procesul decizional al R. Moldova: „Orice om are dreptul la încă o șansă. În cazul meu, eu nu aș vedea care este bariera morală pe care trebuie s-o depășesc”
02.09.2020
10:19
6596
Igor Dodon și Renato Usatîi, COORDONAȚI de Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRILE lui Vlad Filat despre rolul actualului președinte: „Nu o să uit niciodată nici comportamentul lui”
20.08.2020
15:20
3490
PLDM, despre refuzul formațiunii Maiei Sandu de a constitui un bloc electoral în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare: „Rămâne de văzut dacă aroganța și egoismul vor fi cele mai convingătoare calități”
19.08.2020
17:10
4848
Maia Sandu i-a răspuns lui Vlad Filat, care vrea un candidat al DREPTEI pentru prezidențiale și LISTĂ COMUNĂ la parlamentare: „E vremea să scăpăm de cei care se îmbogățesc ilegal... Alegătorii s-au săturat de HOȚI”
18.03.2026
14:59
38
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
20
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
103
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
59
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
234
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
238
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
354
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
277
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
306
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
322
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:35
384
Guvernul aliniază regulamentul circulației rutiere la normele UE privind adâncimea profilului pneurilor
18.03.2026
11:21
308
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
18.03.2026
10:48
398
Tentativă de omor din gelozie la Botanica: și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, condamnat la 15 ani de închisoare
18.03.2026
10:48
430
AUDIO // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
18.03.2026
09:26
423
Test de respirație revoluționar creat la MIT promite depistarea rapidă a pneumoniei, fără radiografii și analize de laborator
18.03.2026
08:33
419
Horoscopul zilei 18.03.2026
524
Reclamă la aplicație AI de editare foto-video, interzisă în Marea Britanie pentru că sugerează „dezbrăcarea” digitală a femeilor
17.03.2026
23:51
603
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
17.03.2026
21:10
621
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
17.03.2026
20:31
621
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
17.03.2026
19:01
738
Risc uriaș ca „clubul băieților” din AI să adâncească prăpastia economică dintre femei și bărbați, avertizează investitoarea Rana el Kaliouby
17.03.2026
18:33
578
Gigantul medical Stryker își repornește sistemele după ce hackeri pro-iranieni au șters de la distanță zeci de mii de dispozitive ale angajaților
17.03.2026
17:37
686
Misiunea de Afaceri Republica Moldova–Franța consolidează parteneriatele și atrage investiții pentru dezvoltarea economică a țării
17.03.2026
17:31
643
World lansează AgentKit, instrument care confirmă că în spatele agenților AI de cumpărături se află oameni reali
17.03.2026
17:27
610
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Filosofie și Științe politice” în liceu
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














